Devenea tot mai rece dimineața aceea. Fiara ucisese din nou și nu putea să creadă că de data aceasta chiar el era cel răpus. Îi vedea cornul mânjit de sânge, clătinând liziera pădurii, ori erau doar ochii lui tulburi în care se muta încet ceața. Scăpase lancea din mâini în lucerna ce se făcea tot mai albastră, foșnind sub nările fiarei.
Își crezuse pieptul o scorbură seacă, dar acum un fluid roșu i se revărsa de acolo, ca o mare ce nu mai voia să-l locuiască. Bătaia se stingea din tâmple și era tot mai liniște de parcă nu se întâmplase nimic, ori de-abia acum lucrurile intrau în făgașele lor. Erau ciocârlii în iarbă, dar murea și știa asta.
Plecați, ochii parcă sfioși ai fiarei aproape că îi cereau iertare. El o privea, cu genunchii înfipți în pământul inert, cu bărbia căzută în piept ce nu mai putea ridica privirea. Ar fi văzut un abur alb înaintând lent dinspre râu, un abur care îl înghiți curând și atunci, îndreptându-și spinarea, licornul se întoarse și se făcu nevăzut.
Comentarii
da!
Crin -
Ah! Superb. E ca o scenă de film, o fină, atentă și minuțioasă proiecție cinematografică a minții, care însă trece de vizual, în poezie. "o mare care nu voia să-l mai locuiască".Superb! Scrie "proză", dar totuși aici e de fapt multă poezie. Dacă s-ar scrie un roman fantasy așa, l-aș cumpăra cu ultimul banuț, și după ce l-aș citi i-aș ronțăi foile. M-am cam aprins, dar, sincer, mi-a plăcut. Mă bucur să te regăsesc, Călin. :)
am uitat :)
Crin -
din prea mult avânt :-}
un text care curge...
nicodem -
e OK, nu cred ca e superb, insa. un text care curge ca viata printre degete, previzibil, spre un fagas asteptat. primul hieroglif a fost mai imprevizibil, mai aproape de penita si de remarca.
hm
Crin -
Am citit textul înainte să citesc primul hieroglif, poate de aceea mi-a plăcut atât de mult, fiind primul text de acest gen citit. Ulterior am citit si celelalte texte, însă gândul încântat mi-a rămas tot aici, o fi ca si cu prima iubire, rămâi marcat.
Am zis ”hai să văd!”
Călin Sămărghiţan -
Crin, Nicodem, depinde de percepția fiecăruia, desigur. Și mie mi-e clar că e de o altă nuanță decât primul, acest hieroglif 2. Este motivul pentru care am ezitat să-l postez, căci e scris de mai multe zile. Dar mi-am spus "hai să văd păreri" și apoi deja se prefigurează 3-ul. Aprecierea Roxanei m-a încurajat, intevenția lui Nicholas mi-a spus să fiu mai atent. Așa că înaintez împreună cu cititorii mei. Mulțumesc.
Fiara şi lancea
Lyset -
Citind acest fragment nu am putut să nu fac asemănarea cu Paulo Coelho, prin “Jurnalul unui mag”. Drumul fiarei este drumul interior al omului în lupta cu sinele. Fiecare duce cu el o fiară, un animal odios şi asta e bine pentru că lupta trebuie să se dea între două personaje (egoul).
„Scăpase lancea din mâini în lucerna ce se făcea tot mai albastră, foșnind sub nările fiarei.”
„Își crezuse pieptul o scorbură seacă”
Moartea aici nu este vizibilă, licornul se întoarce şi se face nevăzut. Doar se anunţă durerea „el o privea, cu genunchii înfipți în pământul inert, cu bărbia căzută în piept ce nu mai putea ridica privirea.”, dar imediat apare suprimarea ei prin metafizica „un abur alb înaintând lent dinspre râu”.
Aburul alb al cunoaşterii, al purificării – „îndreptându-și spinarea”, nu ezită să renască, “se ridică” şi se face nevăzut...
Deosebit de adânc finalul.
Prilej
Călin Sămărghiţan -
Maria, mulțumesc pentru intervenție și semn. Prilej cu care revăd și textul, dar problema e că nu mai prea sunt mulțumit de el. Sau poate e doar o toană de moment.