1

Primul dinte de lapte,
prima iubire,
primul fir de păr alb...

Tu, mereu aici,
sfidând gravitația.

2

Ne trezim vecini de cameră.
Eu, un băiețel cu blocaj renal,
tu, o fetiță leucemică.
În gura spitalului uriaș, subacvatic,
timpul, măsurat în vise și lacrimi.

3

Dimineața, alergăm la geamul de sticlă,
încremenim acolo și ne privim.
Ca o rugăciune înaintea calvarului.
Tu ești puțin mai mare,
și un pic mai tristă.

4

Apoi începe zarva pe coridoare,
în salon, forfotă.
Halate albe și mari fâlfâie
ca niște stranii aripi.
Sub umbrele privirilor gătite să ne-nhațe,
bulbii spaimei se desfac.
Injecții. Radiografii. Perfuzii.
Primul dans cu moartea.

5

Cineva, în salonul de-alături, moare.
Ce e, mamă, moartea?...

6

După amiază, stolul de păsări,
după un ultim ocol, dispare.
Început de lume...
Alergăm la geam. Ne privim.
Două suflete se fac una,
visăm jocul, atingerea.

7

Fiorul aventurii,
evadarea din globul de sticlă...
Descoperim balconul!
Acolo, nu mai e geamul despărțitor.
Lumină, aer liber,
unica șansă de întâlnire!

8

Păstrăm secretul.
Mamele nu ne-ar lăsa.
Ne iubesc, nu vor să ne piardă.
Stau neclintite între noi și moarte,
ca o platoșă înaintea săgeții,
cu sufletele arcuite protector
în jurul plăpândelor trupuri.

9

În sfârșit, a venit clipa.
Suntem singuri.
Inima ne bate în piept ca un gong.
Alergăm la geam. Ne facem semne.
Fugim la ușa balconului.
Cu mâinile înfrigurate, temătoare, umede,
deschidem...

9

Palmele ni se-ating. Timid.
Glasuri împletite.
Horă de surâsuri.
Bucurie, lumină, căldură,
ne mângâie joaca.
Uităm amarul, spitalul...
Lumea s-a mutat aici,
inimile ne bat la unison
cum cheamă, din depărtări,
clopotele bisericii:
unul mai mare, altul mai mic.

10

Un nor acoperă soarele.
O adiere rece ne-nfioară.
Privim speriați: mamele s-au întors.
Ne caută în camere, ne strigă.
Ne strângem mânuțele, tare,
ca un semn de adio.

Ne găsesc, ne iau de mână,
ne duc înapoi, în paturile albe,
fără memorie…

11

Dimineața vine ca un fur.
N-avem timp să alergăm la geam.
Suntem furați de păsări,
mai-nainte ca lumina să soarbă
roua viselor.

Eu, direct pe masa de operație.
Anestezie. Eclipsă de aer.
Ca un nor negru, implacabil,
o mână-mi acoperă fața.
Buretele cu eter, necruțător,
asfixiant, ca o mască mortuară.
Zvâcnesc în gol după aer,
plămânii strigă, mă zbat o clipă,
cad în vis prelung...

12

Sunt ușor ca un fulg.
Medicii se zbat să mă trezească.
Revin lent, cu nostalgia luminii...

13

Mă trezesc în altă cameră.
Plâng.
Inima-mi de copil știe
că nu am să te mai revăd...

14

Primul dinte de lapte,
prima iubire,
primul fir de păr alb...

Tu, mereu aici,
sfidând gravitația.