Un quasar
memoria, memoria
îngropată în ceața unor trăiri
din alte timpuri
am fost plecată, nu foarte departe
distanța se poate măsura ușor
descifrînd misterul vieții
acolo unde vestigii
scăpate din păienjenișul timpului
vorbesc despre o altă civilizație,
unde abisul nonexistenței
se unește cu tenebrele subconștientului
într-un alt mediu
de fapt un alt sistem solar
unde nimeni nu mai știa nimic despre noi
cu excepția unei centuri de asteroizi
gravitînd în jurul unei noi orbite planetare
am fost plecată, nu foarte departe
acolo unde inteligența rațională
ajunsese la finalitatea supremă
stadiul creeării unei noi lumi
alt univers
Poezie:
Comentarii
francisc -
eu vreau niste uni-versuri pentru asteroizi mai periculosi decat poetul solar
Younger Sister -
Îmi pare rău, dar eu sînt mai egoistă, scriu pentru mine. Scriu pentru considerentul că fie veselă sau tristă viața este frumoasă și sînt recunoscătoare pentru ea. Poezia este o formă de exprimare și a acestor valori, motiv pentru care evadez în clipele de răgaz în lumea ei. Cu alte cuvinte așa cum unii colecționari își admiră bijuteriile, sau tablourile, eu admir versurile și mă bucur să regăsesc pe acest site unele dintre cele mai bune, printre care și ale tale.