de ceva vreme spun rugăciunea de seară
cum ar fi ultima
nici măcar nu cer pîinea pentru a doua zi
nimic nu cer doar dăruiesc
sudoarea şi temerea
murmur cuvintele şi ele trec tainic prin cupola
tot mai apropiată de creştet.

în genunchi stau şi nu-mi ridic braţele
de teamă că voi atinge picioarele reci
ştiu ea mă aşteaptă cu răbdarea veşniciei
ziua aceasta e o clipire care îşi întoarce privirea
spre alţii.

cei ce tremură cei ce uită şi se distrează
cei ce se roagă şi cei ce blesteamă
printre aceştia mi-am pierdut zilele
alături de ei am fost fumul naşterii mele
dacă îmi zdrobeam măcar genunchii şi răguşeam strigînd
dacă timpul pe care favoare mi l-ai făcut
ţi-l întorceam ofrandă din ale tale
atunci veşnicia ta o împărţeam şi picioarele acestea
nu-mi mai umbreau fericirea.

de ceva vreme înţelegerea mea a crescut
odată cu ea teama
rugăciunea de seară nu-mi este speranţă
ci pură obişnuinţă.