A trecut timpul, exact o lună și două săptămâni.... de ce le numeri? timp nu există, timpul suntem noi fiecare celulă din timp e un sărut care vine pleacă și iar nici chiar.. nu știu exact, de fapt, asta vreau să-ți spun, fantasma mea cu voce, dar fără mâini, ca un apeduct fără cădere...nu, nu-mi lipsești, nici un pic, nici măcar o fărâmă, e un colț în mine care agonizează prin canale ziua, noaptea, între zi și noapte sunt eu, așteptarea, dar atât, în rest tace și îndură, ei, ce să îndure? să îndure? tăcerea măruntă, împiedicarea în dale pe stradă, pe unele ca ele ne plimbam în București... Sau nu, nu era el, poate că era el, cine mai știe nu era el, el nu e... dalele mă împiedică.

cuvintele spun prea multe vor să mă bage în mormânt să mă tragă de păr și să-mi lungească picioarele să-mi picteze floricele pe unghii mă frec la ochi și nu te văd mă mai frec odată și văd...

Așteptam să ningă în mine cu... ce? Era aprilie. Cu petale de ceva pom românesc, nevăruit și nealtoit la timp, ne nimic. ihim petalele pe care le striveam între degete petale, albe, dar eu n-am pomi în grădină, nu-i nimic îmi plantez și te aștept, vreau să plantăm o gradină de copii aici n-am dale, nu mă împiedic, nici în dor, nici în nimic.. dar ți-am spus... nu mi-e dor. Nu mi-e niciodată, sincer, nici nu mi-a fost vreodată. De ce trebuie să fii sinceră? Sunt caldă... Nu, nu atinge... privirea, nu atingerea. Nu... Închid ochii și scriu la tastatură cu ochii închiși... habar n-am ce-o să iasă, dar te văd, zâmbești zâmbesc. De ce să zâmbești când eu n-am pomi cu petale în grădină, când n-am dor în mine, când n-am decât un iepure alb pe piele... nu-mi lipsești, mă auzi?...

unu doi trei patru cinci șase știu că te enervez știu că nervii tăi sunt atât de sensibili încât se întind unul pe altul se scuipă se cheamă dansează de aceea îmi place când ești supărată și plângi nervii tăi s-au bătut cei mai mici s-au împiedicat au căzut și au plâns

Un covor de pământ se dezvelește înaintea mea... ți-e senzual pământul?... și-atunci mă întreb cine sunt, fără ca tu să mă atingi, sunt copil, nu mă atinge. privește-mă... amorsează-mă.

copilul acela trântit jos lua țărâna o punea în gură și râdea

Ce simplu te aștept ...

erai tu