credeam că ştiu
cum e să te îmbolnăveşti de poezie

deasupra fluviului
statui bântuite de paşii secolelor
neostenite se-nchinau fiecărui val a bineţe
sfântul dorinţelor privea cu îngăduinţă
cum apa îşi admira brăţările de argint învechit
de sub fiecare pod
Praga-şi întindea braţele de piatră
într-o eternă îmbrăţişare a curgerii
spre confluenţe
oraşul vechi oraşul nou îşi împreunau degetele
sub lacustra unde ne beam cu o singură respiraţie privirile
şi cafeaua aburindă
Poezie, îmi spuneai,
lebăda asta albă oglindindu-se-n Vâltava
ca-n ochii amurgului
îi piaptănă soarelui pletele-n apă
aici îţi spuneam
te poţi îmbolnăvi de poezie
ca de îngeri şi flori de piatră
ca de Dumnezeu

ieri seară m-a invitat un poem
la cafeneaua cu Poeţi
spunea că acolo se pot consuma
aduse pe tăvi de argint
cuvinte alese
plata cu un card visa din stele

pe masa cu Poeţi împrejur
niciunde altundeva
o pâine şi ceai din iarba lunii
cafea cu surâs de îngeri
fiecare poet însemnat de aripile păsării cu gât lung
mai albă decât veşmântul unei taine
Poezia se-nclina în faţa fiecăruia
şi mie
din palmă împărţea câte-o fărâmă
din pâinea visului
Poeţii erau toţi bolnavi de ea
ca de-o iubire
căreia îi faci cadou o călătorie la Praga

dimineaţa
ochii îmi sclipeau a olimpul vorbei
şi-a febră albă
încă şedeam în cafenea
ca pe un pod cu minuni
îmi intrase foamea de cuvânt în oase
ca un leac
ca o boală
ca o pâine de împărţit
cu Zeii