.
oile vacile şi porcii sunt de vină
c-am rămas fără inimă
e doar un pumn de cuie acolo
mă întind pe apă ca o bucată de pământ bătătorit
din când în când
cerul îmi bate un peşte în palmă
loveşte găleata plină de lapte
(am un sentiment ciudat
că ierbii
i se face dor de iarbă)
pasărea se leapădă de ochii uscaţi
îşi ridică aripile:
aici e sămânţa fiecărui măr pe care îl îngropi
cu limba despicată
oile vacile şi porcii sunt de vină
că mi-am abandonat inima sub patul puştii
Poezie:
Comentarii
Madim -
Aleks, mi-au plăcut stelelelelele de lapte. și, pentru că în noaptea aceasta pe cerul orașului meu nu sunt stele, decât nori mari de ploaie, mi-am propus să călătoresc puțin pe cerul tău. - la versul 5, în locul tău, m-aș gândi la altceva. (nu prea îmi place cum sună la marginea trupului) - am remarcat versurile din paranteză. le voi ține minte toată viața. Madim
aleksandar -
Madim, -ideea stelelelelele-lor de lapte ii apartine almei, asadar ea e prima care are dreptul la cerul poeziei. -in contextul poeziei, marginea trupului imi pare perfect. ce intelegi prin felul cum suna o sintagma? Aleks
Madim -
:) am zâmbit. când am spus că "mi-am propus să călătoresc puțin pe cerul tău", m-am referit la faptul că, trec prin pagina ta. cred că asta ai înțeles și tu. nu mă supăr dacă altcineva are dreptul la cerul poeziei înaintea mea, eu mă mulțumesc și cu locul doi sau cu ultimul. :) e ok, nu renunța la "marginea trupului", am făcut doar o remarcă, crezând că poți găsi ceva mai bun. mai trec. Madim
aleksandar -
Madim nu exista locuri aici. e aceeasi poezie pentru toata lumea. remarca mea era un fel de a spune ca ii datorez almei cerul poemului pentru faptul ca mi-a dat aceasta idee. te mai astept. aleks
alma -
Aleks, am apreciat ideea poemului tău, ușor ironică, dar adâncă și am fost onorată de a lucra împreună pe text. Mă bucur să te citesc pe Hermeneia și te aștept cu noi poezii, aici.
Virgil -
textul e dragut, interesant ce nu imi place este chestia aia cu "lelelelele" si "aiii" care mie nu imi sugereaza absolut nimic poetic ci poate asa un fel de lalaiala relaxanta dar cam fara rost sau farmec
Sapphire -
Ideea e simpatică și ai prins tonul potrivit pentru a nu cădea în ridicol. Nu-i o poezie rea, dar am impresia că exact acolo unde ai încercat să faci echilibrul ai folosit idei mai puțin originale (ierbii îi e dor de iarbă, timpul măsurat în cercurile copacilor"). Cred că nu erau necesare italicele în economia textului. Și poate da, forțate un pic.
alma -
Acest text nu respectă Regulamentul, întrucât a fost publicat pe un alt site, înainte de a trece cele 2 luni. Rog autorul să ia măsurile necesare. Mulțumesc pentru înțelegere.