Am citit fără să respir până la ,,vezi tu". Ai susţinut atât de bine, de captivant ideea de lehamite, starea pe care o poate avea un om când îî e lehamite, starea de prizonierat între cei dragi, aparenta libertate, nepăsarea caldă versus războiul rece dintre diverse structuri sociale, începând de la familie până la naţiuni. Aş reda aici fiecare vers. Mă limitez la cel care arată pustiul unei locaţii de după nuntă, că tocmai am fost la una şi chiar mă gândeam cum va arăta localul şi zona a doua zi.
,,după vijelii stâlpii au să se ridice la cer
ca atunci când imediat după nuntă
îți dai seama cât de pustiu este pământul"
Finalul m-a pus pe gânduri. E dreptul autorului să fie ambiguu, să facă un fel de tăiere a planurilor, iar eu să încerc să respect momentul de tăcere tot prin tăcere. Pentru mine e un poem reper pentru modul cum reuşeşte artisitic să sugereze stări şi crezuri, fapte şi atitudini. Mulţumiri, Paul!