Ca expresie poetică, sună, la prima vedere, frumos. Dar, evident, la un haiku avem o metrică de 5-7-5 morae (care sunt transpuse în silabe când e vorba de alte limbi decât japoneza - în japoneză, un -n- la final de cuvânt sau o consoană dublă devin morae separate fără a fi silabe separate). La textul de față număr o metrică de 6-6-5. Sigur, suma e aceeași și chiar Basho a avut un număr mic de haikuri în care a mai modificat metrica, dar nu țin minte să fi avut două versuri la rând cu același numar de silabe. Evident, am auzit și de haiku în stil modern, unde lumea nu mai ține cont de metrică. Dar intrăm în a doua problemă - elementul kigo, care sugerează anotimpul, care din nou nu e vizibil. Avem două elemente conectate, blues-ul (sau poate din punct de vedere al limbii române ar trebui să scriu -bluzul-, până la urmă româna este sau nu este o limbă fonetică?) de la radio și rotirea lentă a râșniței de piper (și aici e loc de puțină confuzie - se învârte cu totul sau doar partea ce macină?).
Cu exceptia finalului cu învârtirea râșniței care e puțin neclar în mintea mea, textul e frumos. Doar că, legat de ce înțeleg eu că este un haiku, nu văd vreo conexiune cu natura sau un element kigo.