Virgil -
...
toamna asta se lipește de pămînt
ca un bolnav de marginea tare a patului
slabă și cenușie privește în gol
nu vrea să moară
uneori stăm de vorbă noaptea pînă tîrziu
îmi povestește despre vremurile cînd era tînără
cînd avea picioare zvelte și părul vîlvoi
chicotește răgușit a fum
respiră ceață apoi parcă plînge
norii o acoperă ca un lințoliu
icnește se scutură își șuieră sufletul
se ridică din nou în capul oaselor
îmi spune că nu vrea să moară
îi cuprind mîna zbîrcită cu vinișoare uscate
dincolo de piele
rădăcini dincolo de pietre și frunze
i-o sărut și rămînem așa pînă adoarme
respirînd tot mai greu
trupul ei atît de singur
și rece
Poezie:
Comentarii
- a păsa -
a.a.a. -
Deşi totul din acest text e din zona "rece", poezia este una care emană candoare/ delicateţe / păsare, pentru că toamna e cea personificată, dar la cititor, în cele din urmă, ajunge o fiinţă.
Foarte faine "toamna asta se lipește de pămînt
ca un bolnav de marginea dură a patului". (poate că "dură" ar putea lipsi).
Aici "chicotește răgușit a fum
respiră a ceață" aş scrie "respiră ceaţă", ca să evit repetiţia.
Nu ştiu ce să spun despre dublul "nu vrea să moară". Parcă e bine, parcă ar putea lipsi al doilea, parcă ar merge scurtat ("şi se ridică din nou în capul oaselor / nu vrea"). Nu ştiu.
mulțumesc pentru observații.
Virgil -
mulțumesc pentru observații. am făcut ceva modificări. dar nu am putut să schimb mai mult. acolo trebuie ca marginea sa fie tare, dura. asa o simt eu.
versuri care fac toamna să
Younger Sister -
versuri care fac toamna să pară mai umană: ne-o apropie, ne fac să iubim această zi așa cum este ea, monotonă, trisăt, rece, dar atât de umană! un poem antiminulescian, de o delicatețe care răzbate surprinzător prin urzeala imaginilor dure; fâșâitul din versul al 3- lea, rezultă o disonanță la citire, poate fi o onomatopee menită să tulbure firul aproape melodic, ca o litanie...