Dom'le, cred că m-am plictisit eu de cîte ori am scris sub tot felul de texte și anunțuri, cum că aștept propuneri, observații, sugestii, întrebări, critici, etc. Și de cele mai multe ori am primit nimic. Nu totdeauna. Dar cînd am primit am răspuns, personal - mult mai mult decît o fac alți posesori de site literar, zic eu - dar, mă rog. Am răspuns și am încercat să implementez. Eu sînt unul și, culmea, nu am nici măcar un secretar administrativ - sau cineva care să se ocupe de toată rutina secretarială, administrativă - iar membrii, inclusiv cei nemulțumiți, sînt mulți. Viața mea este un haos dulce, o revoluție neterminată (și interminabilă) de șapte ani. Dar au fost foarte rare răspunsurile coerente, consistente și specifice cărora să mă adresez. Multe au fost izbucniri sau histrionisme. Nu cred că pot fi acuzat că am disprețuit sau ignorat în mod malițios pe cineva sau ideea, problema lui/ei. Uneori stau și mă gîndesc că dacă cei care sînt supărați și mă acuză pe mine (probabil în mod onest) de nu știu ce prost_mers_al_ site-ului, dacă ei se pun sau s-au pus vreodată în pielea mea. Dacă au încercat în mod onest și în toată complexitatea (și ramificațiile legate de oameni, prezent, viitor, imagine, principii, etc) să se pună în bocancii mei și să trăiască acolo măcar o săptămînă. Toți acești mari revoluționari, neînțeleși și nemulțumiți (sau aproape toți) au aruncat cu mucii în fasole după un an sau doi și au dispărut eroic în ceața istoriei. Au stat „lîngă mine” (sau în hermeneia) cam cît a fost ok pentru ei (sau li s-a părut acceptabil) și, cu sau fără „săgețile parților”, au plecat cu ziua bună. Eu nu mi-am putut permite luxul acesta. Aș vrea să înțelegeți că sub nicio formă nu este un reproș sau o laudă personală. Este o constatare tehnică și obiectivă. Șapte ani și-o vale-adîncă a trebuit să rămîn prezent. Fie iarnă, vară, vacanță, boală, probleme la serviciu, familie, bani, timp, netimp, nervi, plictiseală, furie, oboseală, boală din nou, furie din nou, plictiseală din nou, deziluzie, ceartă, și iar toate de la început și încă o dată în cerc. În timp ce oricine altcineva a putut să vină, să plece și să-și verse furiile și frustrările. Sau să posteze inepții. Eu nu am avut voie să abandonez. Nu din eroism ci pentru că nu există opțiunea în regulament (sic!). Există, repet, și cîțiva oameni care nu au plecat și au stat în ciuda problemelor personale sau a problemelor de sănătate. Dar pentru aceștia îmi sînt de ajuns degetele de la o mînă. Am auzit și voci ale unora spunînd că au fost și au încercat să facă marea cu sarea și că din cauză că eu am devenit tot mai restrictiv au plecat. Este adevărat, există unele restricții dar ele au existat dintotdeauna și cred că dacă hermeneia mai există și azi este și din cauza aceea. Ceva îmi spune că oamenii normali simt nevoia unui spațiu în care regulile nu se schimbă peste noapte și nici nu te trezești cu tot felul de surprize bizare. Sau cu amestecul afacerilor altui site în bucătăria hermeneia. Și cred că de fapt, istoric vorbind, a existat, dimpotrivă, un proces de relaxare a multor restricții. Pot aduce dovezi în această privință. Unele însă au rămas așa cum sînt. Și cu bună justificare.
Am observat că tot felul de discuții și acuzații, reproșuri, nemulțumiri se revarsă pe sub alte texte. Ricoșează apoi tangențial și pleznesc cu vechi frustrări și polițe neplătite. Cu învinuiri și presupuneri, suspiciuni și iar divagații. Cred că nu este cinstit pentru oamenii sub textele cărora astfel de discuții au loc. De aceea scriu acest text și vreau să deschid aici posibilitatea fiecăruia, care poate și vrea să comenteze, să își exprime opinia, să intre în dialog, să se „conflictueze”, să comunice. Invit pe absolut orice membru cu drept de comantariu să se exprime și să intre în dialog cu mine sau cu ceilalți membri. Sînt conștient că, datorită faptului că pe hermeneia comentariile sînt configurate să fie numai liniare, există riscul unui haos. Am să îmi iau libertatea ca atunci cînd discuția divagheaza, sau face o țandără într-un subiect aparte, să deschid un alt text pentru acel subiect ș.a.m.d.
Deci, invit pe oricine, pe membrii consiliului, pe foștii membrii, pe tudor cristea, pe bobadil, pe pal, pe alma, pe masha, pe cristina, pe sebi, pe corina, pe luminița, pe raluca sau silvia, pe daniela sau nicodem, pe eugen sau vladimir, pe paul sau pe toți cei pe care nu i-am înșirat nominal aici să se exprime. Îi rog să se exprime. A tăcea înseamnă a consimți. Ori a nu te interesa. A reveni ulterior cu reproșuri este absolut aiurea.
Cîteva din subiectele care au născut și nasc controverse sînt (fără a le epuiza):

- nepermiterea limbajului pornografic, obscen, profanator sau de incitare la ură pe hermeneia. - Întrebarea mea „colaterală” este, v-ați simți confortabil dacă pe hermeneia nu am mai avea acest stăvilar? V-ați imaginat cum ar deveni hermeneia? Iar dacă unii ar vrea un „district roșu” în hermenia, cu acces restrîns, întrebarea mea este ce rost ar avea acel lucru dacă hermeneia este pentru publicare nu pentru „clubizare secretă”. Iar de vreme ce există locuri pe internet unde poți să faci asta ce rost ar mai avea să mai avem și noi bordel în cartier? Asta lăsînd la o parte problematica legată de anumite legi și reglementări din societate și internet. Și apoi, cine s-ar simți confortabil să citească texte din acestea la radio în fiecare dimineață să ridice mîna sus.

- ideea asta conspiraționistă conform căreia directorul sau consiliul hermeneia favorizează pe unii și aplică regulamentul strict numai la alții. Cu excepția gafelor și erorilor absolut neintenționate, pur și simplu nu cunosc niciun caz real. A calomnia și denigra astfel hermeneia oferă cuiva vreo satisfacție? Sau sînt nevoit să cad eu în suspicionită și să mă întreb dacă nu cumva cei care susțin asta se află „în solda altora”, sau au loialități împărțite față de alte site-uri, sau plătesc polițe într-un mod degradant?

- ideea cum că directorul sau consiliul hermeneia ar avea vreo putere sau un „leverage” să „aducă oameni de valoare pe site”. Nimeni și niciodată nu a explicat cum și în ce fel se crede că se poate face asta. Sau ce implicații ar avea în cazul în care ar fi posibilă aducerea prin favoritism. Astfel că ideea a fost mereu lăsată să atîrne acolo ca un fel de slogan cu care poți da în capul directorului hermeneia oricînd simți nevoia să te refulezi. Dar niciodată mai mult de atît. În plus, dacă se vrea atît de mult ca să existe oameni „de valoare” pe hermeneia, și dacă tu ești „de o anumită valoare”, cum se împacă reproșul tău cu comportamentul tău cînd pleci de pe hermeneia? Oare nu este o inconsistență logică și morală?

- ideea disciplinării cu avertismente și suspendări. Pentru unii aplicată prea lax, pentru alții prea dur. Ce ați vrea să facem cînd oamenii se apucă de păr și atacă „ad hominem”? Sau e bună disciplina, regulamentul... doar cînd se aplică altuia, cu preponderență inamicului meu? Sau ce facem cu cei care scriu cu picioarele? Sau posteză inepții, texte ignorînd gramatica, vocabularul, bunul simț intelectual? De ce nu există și alți membrii hermeneia, nu numai editorii sau moderatorii care se implică în șantier? Sau de ce mulți nu comentează decît sub textele proprii folosind hermeneia doar ca pe o vitrină gratuită. Dar fără să ofere nimic în schimb?

- ideea concursurilor. Pentru care unii vîntură bani și farfuridisme. Alții visează la premii. Dar nimeni nu face nimic. Și dacă s-ar pune problema organizării unui concurs ar lăsa absolut totul pe alții. Inclusiv organizarea, tehnica și jurizarea. Pentru că, nu-i așa, toți vrem să cîștigăm premii „de hermeneia” pe care să le fluturăm în biografii sau vrem să pozăm în Mecena cu cecul gros. Dar nimeni nu vrea să facă efectiv nimic concret care cere timp și muncă pe care nu o vede nimeni.

- ideea „îmbunătățirii siteului”, a „revenirii la vremurile de glorie”, a „curățării de buruieni”. Dar nimeni, absolut nimeni nu vine cu o idee concretă. Și democratică, transparentă în același timp. Și nimeni nu ne spune cu se poate declanșa acest „fiat”, această revenire spectaculară a „golden age”. Se crede că undeva în manșeta directorului hermeneia există o baghetă magică cu care se pot scoate iepuri din pălărie și poeți din abis.

- și mai sînt multe altele pe care vă rog să le discutați.

Aș vrea însă să nu uitați că pentru implementarea oricărei idei (noi și bune) cu care veți veni, pe lîngă suportul tehnic pe care nici nu vreau să îl mai pun în discuție, este nevoie de un format de funcționare, o reglemetare clară (pentru evitarea haosului și implicațiilor nedorite), și o responsabilitate mandatată și asumată. Și personală. Iar pe hermeneia și voluntară. Nimic nu funcționează în gol. Chiar dacă este gratuit. Nici yahoo și nici google, nici twitter și nici facebook. Au mii de oameni plătiți(nu de din cauza lăcomiei capitaliste ci pentru că timpul și munca fiecăruia costă bani), au un format riguros reglemementat, și au sisteme de siguranță. Altfel ajungi să te uiți la o pagină de site care nu se afișează sau la un email care nu mai vine niciodată. Orice lucru cere muncă invizibilă și nerecompensată(de cele mai multe ori), perseverență, corectitudine și bun simț. Aș vrea să îmi spuneți niciodată că nu am avertizat asupra acestui lucru.

Concluzie.
Hermeneia nu este săpată în piatră sau bătută în cuie. Hermeneia este un organism viu. Pentru că Hermeneia nu sînt eu ci sîntem noi. Hermeneia sînteți voi. Hermeneia poate evolua. De fapt cred că este și normal după atîta timp și supraviețuire (recunoscută se pare pînă și de cei care o tot vorbesc - sau mă vorbesc - de rău), deci probabil este normal să continue cu elementele bune pe care experiența și timpul le-au validat, și să se aventureze să se metamorfozeze în ceva diferit, dacă aceasta este spre binele ei. Eu nu am nimic împotrivă. Ăn același timp poate rămîne la fel. Schimbarea de dragul schimbării este în cel mai bun caz o prostie inutilă. Sau un moft.
Dar nu uitați: noul, progresul și succesul nu sînt produse de sloganuri, discursuri sau tirade. Ci de muncă, organizare, inovație, responsabilitate și chibzuință.

P.S. - Nu aș vrea să îngrădesc comentariul nimănui dar cred că, referindu-mă la format și de dragul coerenței, ar fi mai bine să evităm comentariile super-lungi și cu multe subiecte, ci mai degrabă să dedicăm un singur comentariu unui singur subiect sau unui singur răspuns. Și eventual să punem în titlul comentariului „pentru x la data xxxx”. În același timp nu aș vrea ca aceste comentarii să ocupe toată atenția site-ului. Vă rog să nu neglijați celelalte texte.