zilele devin singuratice
amănuntele stau cuminți la locul lor
zgomotul pașilor urcă și coboară
previzibil simetric la orice palier
micile certuri izbucnesc se sting
domestic banal aproape melodios
același autobuz aceleași frîne uzate
hîrșîie la același fără zece
în stația de vis a vis mai spre colț
ploaia picură superficial un sfert de oră
un număr aproape egal de cîini și pisici
trec în direcții opuse umbre
seara greierii conductele neonul
cîntă același fado ca în serile trecute
tu nu treci eu nu trec plopii sînt
atît de mulți încît nu mai are nicio importanță
dacă fără soț sau poate undeva
în liniștea lor adîncă vegetală
ceea ce noi numim iubire este mai degrabă
o deznădăjduită imuabilă mirare