The State of Hermeneia

imaginea utilizatorului Virgil
hermeneia.com după doi ani





Hermeneia a împlinit doi ani. Aceasta s-a întîmplat acum mai bine de o lună și cu toate acestea din motive personale nu am putut publica atunci ceea ce am vrut să devină o tradiție – the State of Hermeneia. Cu întîrziere o fac acum.
Anul 2007 a fost pentru site-ul și comunitatea Hermeneia un an pe care l-aș numi de validare. Anul 2006 a avut încărcătura lui de entuziasm și de început de drum, tevatura venirilor și plecărilor precipitate, dar anul 2007 a reprezentat pentru mine, la începutul lui, o mare întrebare: va putea Hermeneia să meargă înainte sau se va dizolva treptat? Ce direcție va lua și ce evenimente o vor întîmpina? Nu pot să nu recunosc că am privit cu o anumită incertitudine viitorul. Și iată că anul 2007 a trecut iar Hermeneia continuă să existe și aș zice chiar a devenit pentru unii cititori un teritoriu de care s-au atașat.
Am continuat să primim noi membri, am continuat să promovăm autori Hermeneia. Am introdus secțiunile de arte vizuale și bilingv. Am constituit Arhiva Hermeneia și galeria Hermegal. Am avut bucuria de a vedea membri Hermeneia debutînd pe hîrtie sau lansîndu-și al doilea sau al treilea volum. Am promovat noi editori. Au avut loc modificări și amendamente la „regulamentul” Hermeneia. Dar am avut și părți mai puțin frumoase. Galeria Hermegal încă nu funcționează așa cum ar trebui iar concursurile literare pe Hermeneia încă nu au apărut.
Ne dorim și sperăm ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să renovăm întreaga osatură tehnică a site-ului precum și imaginea exterioară și să inaugurăm ceea ce anticipăm a fi Hermeneia 2.0.
Ne propunem cooptarea de noi editori și moderatori pentru îmbunătățirea activității editoriale. Ne propunem ca ideea concursurilor literare pe Hermeneia să devină o realitate. De asemenea dorim o accentuare a activității critice și poate chiar apariția unei secțiuni dedicate dialogului sau polemicii pe teme literare sau culturale.
Am spus anul trecut (sau mai bine zis in decembrie 2006) că Hermeneia va fi un e-zine și va avea 48 de numere pe an. Realitatea însă nu a fost acesta. Există motive mai mult sau mai puțin obiective pentru acest quasi-insucces. Vom încerca să avem cel puțin 12 numere în anul acesta iar în funcție de calitatea și cantitatea textelor postate vom încerca să facem chiar mai mult.
Ca și vizitatori Hermeneia a atins frecvent 350 – 400 de vizitatori unici pe zi, avînd în jur de 1500 de pagini vizitate zilnic. Este greu de spus dacă aceasta înseamnă mult sau puțin. Ceea ce ne bucură însă este constanța acestui nivel. Dorim îmbunătățirea lui dar mai ales îmbunătățirea calității textelor care se postează aici. Dorim împămîntenirea unei tradiții a calității pe Hermeneia, tradiție care să atragă și să păstreze atît membri cît și cititori. Dorim ca tot mai mulți membri Hermeneia să posteze aici pentru că aici vin cititori care preferă cu precădere calitatea și ținuta acestui website.
Vreau să mulțumesc tuturor membrilor care s-au alăturat Hermeneia în acest an cît și tuturor „veteranilor” pentru aportul lor. Fără voi cu siguranță aproape toate aceste pagini ar fi fost goale. Vreau să mulțumesc editorilor și celei care a fost moderator șef pînă de curînd pentru efortul și munca depusă pentru ca Hermeneia să funcționeze și să aibă succesul pe care îl are.
Hermeneia este în esență un vis și o sumă. Un vis pe care l-am avut cîțiva dintre noi acum doi ani pentru un spațiu virtual în care textele să exceleze iar critica să fie dreaptă și constructivă, un loc în care să începem să îndrăznim a face literatură fără poluarea traficului de influență sau promiscuitatea pornografiei. Dar în același timp Hermeneia este și o sumă, o sumă a ceea ce scriem cu toții, fie în textele noastre, fie în comentariile noastre. Există fără îndoială momente cînd obosim sau cînd vrem să abandonăm. Dar pasiunea pentru literatură, pentru poezie, este un microb mult prea rezistent și vom continua să scriem atîta timp cît vom avea inspirație și ne va face plăcere.
Vom continua să primim noi membri, vom continua să comentăm texte, vom continua să ne luăm la întrecere. Toate acestea și pentru că această îndeletnicire este poate unul dintre puținele lucruri pe care le facem de dragul limbii noastre românești.
Vreau în final să urez tuturor un an bun și plin de succese în viața personală, în activitatea profesională dar și pe tărîm literar. Ne vom bucura să vă citim aici textele de poezie sau proză, ne vom bucura să aflăm lansarea volumelor voastre și ne vom bucura să ne criticați
Vă dorim tuturor multă sănătate și multă inspirație la scris.

Virgil Titarenco
director – Hermeneia.com

Comentarii

Hermeneia a fost înca de cînd am început sa postez aici un loc îndemînos pt mine. Imi place interfata grafica a site-ului. Arata mai a site literar decît majoritatea site-urilor literare pe care le-am vizitat. Imi place ca poti respira, poti vedea mai toate textele noi; nu se posteaza intr-un ritm nebunesc. Ai posibilitatea sa cunosti scrierile mai tuturor membrilor. Si cred ca Hermeneia ne-a apropiat destul. Hermeneia e o comunitate super faină. Felicitari pt demersul dv. si pt faptul ca sustineti acest spatiu din propriile resurse (ma gîndesc).

La multi ani, Hermeneia!

Anul 2007 a oferit o nouă imagine despre site-ul Hermeneia si activitatea membrilor acestuia tocmai prin deschiderea pe care a avut-o spre e-zine și comunitate literară în același timp. A deschis o nouă opțiune în tentativa internetului de a cuceri Viitorul și Omul. A fost un an interesant, fructuos pentru un site, în care membrii nu numai au scris sau comentat, și-au lansat volume, au participat la manifestări literare, artistice în România și în afara ei, unde nu au uitat de unde au plecat. Numitorul nostru comun este pasiunea pentru artă. Nihil sine arte. Nimic fără artă. 2008 va fi mai bun grație tuturor! Un an rotund pentru Hermeneia!

La mulți ani Hermeneia, mult succes.

prima pagină

Virgil, cred că ai lucrat la site şi apar pe prima pagină texte din 2007. nimic recent, nada. am vrut să postez un text, mai aştept vasăzică. dinu.