Virgil -
în cîmp au început să răsară
de un timp
în cîmp au început să răsară
din pămînt
oase de femeie frumoasă
rotunde curbate ușor
alb-miresmate
parcă oprite din dans
parcă oprite din dor
sau din dragoste despicate
florilor fac loc
să dea în boboci la mijloc
se prelinge pe ele roua
ca o miere din cer
tot mai sus tot mai des
dănțuind după stele albe și ele
ies oase de femeie
iubită a moarte
într-o noapte cu iele
ca un arc încordat coapse zac
nemișcare și foc neîmplinit
fără leac
din pămînt de un timp
în cîmp au început să răsară
oase alb-miresmate
de femeie frumoasă
Poezie:
Comentarii
Aranca -
imagini stranii, cu tente macabre, ca un cimitir rascolit de furia ielelor... atentie la ritmul propus, la rima. versurile zece si unsprezece sint diferite de restul si se obtine un fel de sincopa in recitare. ma tot intreb unde este acest cimp... un final cantabil, expresiv: "din pămînt de un timp în cîmp au început să răsară oase alb-miresmate de femeie frumoasă"
Virgil -
nu stiu la ce imi atragi atentia. nu am intentionat o poezie cu rima si ritm. iar despre macabru, nici asta nu am intentionat. deci...
lucian -
după ce am citit poemul, mi-am imaginat o zi de martie, în care florile ghioceilor, albăstrelelor, firave și îndrăznețe, sparg coaja pământului de primăvară. cu ritm interior, poemul pare a fi o incantanție a fertilității.