Dacă mă cheamă Ioana, sigur că nu pot lipsi. Și mă vor ierta ceilalți dacă îi voi răspunde ei prima, pentru că m-a solicitat cu atâta încredere. Ioana, ai dreptate, nu este chiar o poezie. Chinuită nu-mi aduc aminte să fi fost, oricum. Despre restul, n-am ce spune, dacă așa ți-a părut ție, e dreptul tău (nu spun constituțional că nu mai e mare lucru constituția în ziua de azi). Nu te rog să explici, dacă e atât de grav cum spui, nici nu ai avea ce mare exegeză să faci pe un astfel de text. Nu-mi doresc însă să fii complet dezamagită: mai caută în alte părți ceea ce te nemulțumește la mine. 1) eu nu sunt prozatoare; 2) poezia aceasta e scrisă prin 2005, când nu scriam poezie. S-ar putea să fi dat un pic planurile peste cap acum, îmi pare rău. Și referitor la ironia ta destul de drăguț deghizată în tot comentariul, dar fățișă pe final. Știi bine că îmi poți aduce orice critică, atâta vreme cât este civilizată. Rafael, ai dreptate, sunt multe locuri comune și am de gând să reiau poezia aceasta; nu sunt de părere că viața mi-ar găsi vreo scuză. Cât despre versurile date de tine exemplu... de ce oare or fi crezând oamenii că dacă sunt ironici nu știu decât ei? Smile. Nu degeaba nu se mai folosesc semnele de punctuație. Cititorul este uneori derutat. Prea derutat, aș zice. Mea culpa, dar nu promit să nu mai fac. Younger Sister, poate că tu ai văzut chiar mai mult decât am pus eu acolo. Și atunci nu este meritul meu... Nu știu ce altceva să spun, ai atins niște esențe la care mă întreb și eu cum ai ajuns... poate până la urmă ceva-ceva tot am reușit să transmit. Mulțumesc de sensibilitate. Aranca... și tu și Andu meritați câte o peniță. Titlul chiar se referă la acea Piață a Norilor, și prin urmare are o semnificație mai largă, și.... mda. Mai ironică. Cine s-ar fi gândit (în afară de autor, desigur). Carul - insecta, zgomotul făcut (închipuit) - sunetul de toacă și același timp măcinatul timpului atemporal. Nu știu dacă nu cumva te-am încurcat mai mult. cealaltă chestie ar fi mult prea mult de explicat... dar te aștept cu sincopele, știu și eu că are, sunt curioasă pe care le-ai sesizat tu. Andu. Cu alte cuvinte am scris o poezie de blondă. Okey. Mi s-a părut mie că e ceva în neregulă cu ea, acum știu precis ce anume. O corectură îmi permit: experiența nu este experimentală. N-am spus-o eu, a spus-o camus. Eh, da, ai ghicit tu ceva, dar nu era exupery (cu care ai supărat pe cineva dintre cititori, și pe mine de altfel, cum ai putut să îi confunzi? iar sincer... exupery este unul dintre scriitorii mei de suflet, dacă mai spui ceva de genul ăsta mă las de scris. Sau poate tocmai asta urmăreai? ). Mulțam, dar să nu mai faci. Și la urma urmelor, cred că Ioana tot are dreptate cu ceva: too much ado...

Rafael, dacă nu era ironie, e mai grav... versurile așa tăiate de tine sună atât de aiurea că la prima vedere mi-am spus că nu sunt din poezia mea. M-am liniștit apoi, recitind tot. Încearcă și tu să recitești punând altfel semnele de punctuație... dacă nu, cu adevărat e grav (textul I mean). Mulțumesc de revenire. Și da, poți oricând paria pe imaginația mea.

Ioana, o voi lua în ordinea importanței punctelor atinse de tine: 1) Nu am observat să fie penițe de "împăcare". Eu nu mă cert cu nimeni. Intervențiile sunt în calitate de moderator, iar ceea ce postez o fac în calitate de membru al acestui site, la fel cu ultimul venit. Younger Sister și-a justificat gestul. Andu, asemenea. Că ultimul a atins poate tangențial și anumite alte aspecte... l-am "sancționat"; sunt convinsă că el a simțit foarte bine unde anume, nu știu dacă și tu sau alții, important nu este circul, ci dacă persoana respectivă înțelege. Nu sunt de acord de exemplu pentru motivul invocat de el, cum că aceasta nu ar fi o poezie ce nu exagerează la capitolul "cerebralitate, dar asta este altceva. Am să spun franc, pentru tine și pentru cine mai este interesat (deși nu îmi imaginez că oamenii de pe hermeneia de asta sunt interesați...): eu una nu mi-aș fi dat nici o peniță pe acest text. În egală măsură însă eu nu aș fi dat poate jumătate din penițele care s-au dat pe hermeneia. Satisfăcută? Pentru că este un text mai vechi, pentru că îl văd cu mult mai puțină indulgență decât atunci când l-am scris, pentru că îi știu defectele. DAR, aceasta nu înseamnă, Ioana, că vreo clipă mi-am însușit părerea ta cum că ar fi un text prost. Nu te-am contrazis și nu mă ofensează această părere, dar nu pot fi obligată să o adopt. Daacă aș fi crezut că este un text prost, pur și simplu nu l-aș fi postat; standardele mele sunt sus indiferent de ceea ce se întâmplă în jur. Am fost și sunt în continuare împotriva penițelor acordate fără justificare, sau asupra unui text slab. Nu am intervenit și nu voi interveni acolo unde aprecierea cu peniță este în dubiu, adică textul este "călduț" să spunem, bunicel. Acestea sunt limite mult prea sensibile pentru a le putea măsura cu șublerul subiectivității. 2) Să nu ne ascundem după deget. "Am crezut și cred că prozatorii pot scrie și poezie, mai ales că aceasta s-a epicizat atât de mult. Apreciez efortul, succes mai departe, Bianca! " este ironie. Dar nu are sens să continuăm, eu că da, tu că nu. Important este să spunem lucrurilor frumos și franc pe nume, pentru a nu da naștere la interpretări. Am să te rog să revenim la text, Ioana, dacă mai este ceva de spus. Spațiul din pagina mea nu va fi loc de purtat altfel de bătălii decât "literare", dacă vreodată mă voi ridica la astfel de pretenții. Până atunci, mă repet, dacă nu ai înțeles de prima dată: too much ado. Nu merită această poezie bătălia asta. Am altele mai bune, și sunt multe și mai bune chiar pe acest site. Aceasta a fost sensul de prima dată, regret dacă nu s-a înțeles.

Andreea, ai perfectă dreptate, și eu îmi reproșez același lucru: versurile prea lungi. Pesemne că era vreo boală de-a mea de pe vremea când am scris această poezie... cine-și mai aduce aminte? Dacă le voi lua vreodată la purecat și mai rămâne vreuna, atunci și din aceasta se vor "scurta" multe. Deocamdată las așa, ca să aibă sens comentariul tău pertinent. Mulțumesc de feed-back, confirmate părerile mele... Fabius, teleportarea fără avizare poate să fie derutantă, și-apoi niciodată nu știi cu singuranță de unde pleci și unde ajungi, sper numai să fi fost de bine de data aceasta, deși eu nu sunt atât de sigură. Mulțumesc și ție de trecere. Lucian, tendința mea ar fi să spun din prima: sunt de acord cu orice critică la obiect adusă acestui poem, în primul rând pentru că este atât de vechi (se fac aproape doi ani...) încât nu prea merită din partea mea o apărare prea serioasă... și în al doilea rând pentru că pe alocuri ai dreptate chiar (sic & smile). Nu aș mai folosi acum cuvântul "răsfirate" grrr... Dar vezi tu, apele sunt răsfirate "prin" stânci, nu "printre" (deci imaginea zic eu că e cu totul alta, și nimic dulceag aici), iar de întins ne întindeam noi, adică un eu și un el, și făcea legătura cu finalul primului vers. mai explicit: noi am putea fi poduri, dacă ne-am întinde (adică am "tinde") mai tare, peste apele care trec prin stânci. Cu ce sunt de acord este că aveam un stil mult prea ermetic atunci, și-mi plăcea la nebunie să induc în eroare așezând versurile ciudat, tăindu-le unde nu te aștepți. Senzația de "prea multe idei" vine de la ermetism, I guess. Și de la o ușoară tendință spre dicteu automat al memoriei. Care încă se mai practică serios în zilele noastre și de care te vei mai izbi, mai nuanțat, în ceea ce scriu și azi. Când mai scriu. Și iar sunt de acord cu tine: nu-i nimic clar. E ceva? De-aia îmi place mie mai mult proza. Dă impresia de soliditate, când de fapt păcăleala e și mai mare. Mulțumesc de trecere.