sunt un pasager fără destinaţie
de la geamul autobuzului
oraşul e un pitic fără aripi
înfrăţit cu îngerii descusuţi
în călcâie
sunt un pasager fără destinaţie
ştiu doar că undeva
cândva
autobuzul ăsta se va opri obosit
pentru totdeauna
şi cine mă va aduce atunci
ca pe un orbet
până acolo unde e casa mea

sunt un om ca oricare altul
poeziile mele nu pot
opri războaie
sunt un om ca oricare altul
doar că îmi place să
mă joc cu ghemul de tăcere
din sertar
ca un înger descusut în călcâi
şi nimeni nu m-a dus vreodată
acolo unde e casa mea