Monotonia mă îndeamnă
Să urc pe acoperișul viselor
Și să-mi desfac larg aripile.
Monotonia – i o vorbă inventată,
Ca și visele ce nu pot fi create,
Iar virtualul nu are aripi să zboare.

Nimic din mine nu se pierde
Nimic nou nu se creează
Sunt doar un ambalaj reciclabil.
Creierul raspunde de ansamblu.
Actul creației nu-mi intră în atribuții
La fiecare doi ani mă reciclez complet.

Clipele noastre de iubire
Misterioase supernove
Înflorind crizanteme în ceață.
În vremuri imemoriale se pierdeau secunde.
Supernovele se nasc și mor creând energie
Fără energie, EU sunt mort. Definitiv.