Nici o șansă/ zadarnic fumez și beau/ și atât de tare apăs pixul/ că se sparge plexiglasul său ecologic/ zadarnic pui muzica noastră/ claviatura epocii feudale/ treptele casei tale mă atrag/ nu casa/ nu muzica/ nu “nici o șansă”/ treptele mele ai devnit/ puterea neîngenunchierii/ te-am zidit în cartea asta scrisă/ la întrecere cu stabilopozii orelor zilei/ cu griga lui ianoș/ cu expoziția lui remus vârnav/ cu dorel petrehuș/ ion d. ion/ cornel pop/ anghel negreanu/ și torz/ te-am zidit de vie în interi-orul nostru iar eu/ ca un ultim manole/ am pus o ultimă cărămidă la înnăbușirea ta.

sunt prins în angrenaj
scriu cu pistolul la tâmplă
noi texte pentru obosiții și plictisiții
acestor ședințe interminabile. sunt supravegheat
de toate serviciile secrete, de toate rețelele
teroriste, mi se aduc din ce în ce mai multe
coli albe, din ce în ce mai multe pixuri.
am dreptul la două vizite pe săptămână.
atunci, din interiorul speciei mele apare o
femeie cu aripi – gesturile comune stau
împachetate frumos în memoria ancestrală
tragem de fundițele roz și ele invadează
atmosfera celulei
se aude cum crește
presiunea gazului cafeaua se fierbe
mai repede la ușă sună gazda
destul, timpul vizitei a luat sfârșit
la muncă, nu la-ntins mâna
trebuie să te justifici existențial
ea împachetează tendințele greșite
pleacă
gunoierii adună totul
“adevărata lui
crimă în mințile protestatarilor de la
Hollywood este că a informat asupra
partidului comunist” spune unul
e ora 16.00 deja
mă așez la masa de scris și aprind o țigară
“în sectorul 3 nimic deosebit” – raportează ei.

Nu-mi fac iluzii, aceste pagini pot fi oricând descoperite, agenții secreți le pot oricând fotocopia. Le scriu, totuși, în paralel cu textele obligatorii, dovada “justificării existențiale”, sigur că da, le sunt loial, n-am nevoie de complicații, am casă, masă și femeie, ajunge, numai de atâta sunt în stare, numai atât pot plăti în raport cu munca depusă – hârtie și pixuri gratuite – am renunțat la ideea de-a trăi într-o casă a mea, cu o femeie a mea, cu mâncarea și respirația aparținându-ne, mi se distribuie centimetric rația de normalitate, ca și celorlalți naivi care au crezut că vor schimba parametrii umilinței pe arginții sinuciderii.
Sunt servul umil al onoratei comisii, umilința mea e convingătoare, denotă adaptabilitatea la atmosfera festivă în care se decernează distincții.
Iată ce fericire pe mine, mi-am schimbat și numele, observ. Patrie frumoasă, mândră și mănoasă.
Pustiu, numai presiunea gazului mă face să-mi aduc aminte că textul de astăzi zace neterminat. Să-l scriu repede. Corvoadă. Condamnare. Spionaj de doi bani: cu toții știm că eu scriu pe colile albe cu totul altceva decât ceea ce aprobă ștampila Controlului Tehnic de Calitate. Știm, urmărit și urmăritori, că adevăratele cuvinte, propoziții, fraze, fragmente, capitole și cărți scrise pe furiș sunt ascunse fără simț de răspundere. Sunt sigur că mai târziu, poate după ce voi muri, speculanții își vor face datoria, dar deocamdată suntem civilizați, papioane și fracuri, discursuri elogioase și temenele, mese festive și maniere elegante (în această perioadă mi s-au redus vizitele de la două la una, femeia speciei mele e tot mai grăbită și mai circumstantă).
Cu fața numai zâmbet și miere, cu umilința în plină reacție nucleară, revărs asupra onoratei asistențe cuvinte pline de mulțumire, bucurie,fericire,etc., sunt aplaudat, produc furori, urc sfios pe podium și mi se decernează iar distinctii.