Dezlipeai de pe tine
cuvinte moi, fosforescente în noapte,
fluturii lămpii stăteau lipiți de fereastră
privind înăuntru
probabil credeau că la mine e raiul,
dezlipeai mai departe
cuvintele de pe carnea ta,
solzii mei deveniseră și ei
strălucitori pe dedesubt
ca peștii,
părul tău desena
un negru prinzător de vise
la mine în piept

îți dezlipeai mai departe
lent
cuvinte lungi de pe piele
și eu priveam cu ochi de-ntuneric,
te ghiceam în silabele rupte,
mi-ai spus că te doare
atâta frumusețe,
abia mai șopteai
că-n pieptul tău se zbate
un vis

încet
tăcerea-n fâșii înguste
ți se-ntindea oblic pe umăr,
cuvintele tale desprinse
zăceau pe podea,
când eu priveam cu ochiul străpuns
luminile tale
retrase.