fiecare din noi credem în ceva frumos
un dumnezeu gelos
o gașcă de prieteni haioși
sau în nimic
creștem cu ei până ni se schimbă căutătura
până ni se acrește
boțul de zmeură și lucire
atunci vine pe străzi moleșeala
din apus ca o masă de aer cald
ne vorbește domol
ne convinge mersul
ne îndeamnă la răbdare
umblăm așa o vreme
cu stomacurile aurite printre
oameni blânzi
indiferenți la golurile de aer supuși doar
rațiunii
e frumoasă lumea
care se termină cu tainele ei înspre tine
de parcă s-ar plânge