poemul e un caşcaval plin de găuri prin care priveşti alipind ochiul
să vezi mai bine să înţelegi
şoarecii ronţăie marginile se imbuibă spre deliciul felinelor
ca printr-un vizor în spate poetul mic şi neajutorat
fărîmele pentru el nu ajung
doar glasurile pofticioşilor ghearele mîţelor

poetul miroase a brînză
pe stradă la serviciu în parc cu odraslele
mulgător de esenţe comprimă
apoi se şterge pe mîini cu hîrtie velină

dă autografe în parc
copiii scapă de supravegherea atentă
dovadă a faptului că poeţii nu sînt părinţi buni

cînd se întîlnesc chiar cîte doi
o pun de un cenaclu
şi caşcavalul creşte pe măsura turmelor pe care le plimbă
să pască vorbe de duh

uneori turmele patriei se adună într-o mare expoziţie
se înalţă castele de urdă palate de caş
se taie pădurile
şoarecii scormonesc galerii

printre aplauze poeţii se fac mici tot mai mici
pătrund cu sfială în caşcavalul preferat
şi muşcă cu sete.