sub mărul albit de floare
căutam rădăcini de care să mă prind,
să te-ajung şi nu găseam
căldura de care m-am ţinut se risipea
păşeai pe o cale de aur între cer şi pământ
urzea, urzea, urzea numai luna

nu caut înţelesuri, las pasărea să-şi cânte jalea
acel cântec care te-a făcut să priveşti o clipă-napoi
ochii tăi migdalaţi, licărul blând, nesfârşit de adânc
să-mi rămână icoană
aş fi vrut să mai stau lângă tine
în lumina lor lină să mă regăsesc şi să plâng
nu de tristeţe, de bucurie că nu mai pleci
că nu vei pleca niciodată
că vei râmâne, doar tu,
numai una

Clopotele Învierii au început să bată
când Porţile Luminii s-au deschis
când porţile întunericului s-au sfărmat
în felul tău discret, simplu şi firesc
ai păşit pe Calea de Aur,
pentru totdeauna

va trebui să mă nasc
cărarea îmi va fi foarte lungă
printre mărăcinii pe care i-ai tot dat la o parte
cu inima în care a mocnit şi va arde necontenit
flacăra Nestinsei Iubiri
Întru Domnul