Am scos mâna pe fereastră
Și atingerea m-a înfiorat
Miroseam și vedeam schimbare în jur.
O alta lume venea peste și m-am hotărât.
Am ieșit să văd ce se întâmplă.
Am lăsat lumea mea, viața
Luând calea necunoscutului.
Timpul se rostogolea
Încercând să se ajungă.
Alergam alături,
Uitând să privesc,
Să ascult, să-nțeleg.
Alergam. Liber!
Până când, ostenit,
Am căzut.
Și-am rămas
S-ascult liniștea,
În locul unde cerul s-a deschis
Și stelele s-au rostogolit pe pământ.
Mi-am ridicat mâinile
Și cerul mă trăgea mai aproape
Sprijinindu-se-n palmele mele.
Din tăriile albastre se rostogoleau
Căzând peste lume, tainele sale
Șoptite. Oftând adânc,
Își jelea singuratatea.
Iar lacrimile-i calde
Se prelingeau
Sărutand pământul,
Spălându-mi rădăcinile
Și pierzandu-se în liniștea adâncului.
Oamenii care treceau, se opreau,
Priveau și se-nfiorau:
Ce copac ciudat...