să creez un univers, făurindu-ma pe mine însumi
controlându-mi destinul, plasă, pânză, urzeală și țesătură

am turnat scuturi de spaima în imensitatea întrebării
pentru ca propia-mi creație să nu-ntrebe nimic
am frământat neantul, deslușindu-l
în vârful suliței gândului
armata!
armata îndoielilor mă va apăra
și de mine și de ei
și de tot viitorul în care mă țes
himerele nu au viitor
dar totuși mă folosesc de ele
lăsându-le slobode
să mă caute
Urâta!
ea, doar ea, va ști
unde să mă găsească.
la nevoie,
voi fugi de mână cu mine
târând timpul într-o nouă ecuație
și într-o nouă configurare
a dependenței
de masa visului
și de inversul tăriei lui.

o piatră restituie căldura acumulată
ca oul ce crapă sub apăsarea
ciocului
linie de ruptură
propagată de-a lungul timpului
zguduind viitorul pânzei ce se țese la nesfârșit
din ea însăși în ea însăși
bandă fără-nceput și fără sfârșit.