Te adun din braţele austrului de vară
să-ţi simt sarea secetei albe,
în umbrarul salciilor de lângă râu
ca pe o prinţesă a câmpiilor arse.

Eşti fata cu sufletul plin de seminţe
şi trupul mlădiu ca spicul de grâu,
prin sângele tău trec recolte de fluturi
în măduvă odihnesc obosiţi ţăranii.

Ziua e o dogoare în bobul lăptos
noaptea o petrecere călare pe mânji,
neînvăţati să zboare prin colbul uscat
precum caii struniţi din dârlog.

La rascruce de stele aproape de zori
înfiorate ierburile aşteaptă coasa,
ciocârlia îşi încearcă glasul în zbor
tu cu patimă săruţi macii în somn.

Eu sunt drumeţul cu ochii de praf
lângă cumpăna fântânii cu ciutură,
mă răcoresc sub salcâmii umbroşi
şi te aştept să vii călare din lanuri.