kalipeto -
îmi purtam diminețile
în vârful bocancului
eram atât de munte și de iarbă
timpul însuși
în șchiopătatu-i mers
luându-mi gândurile drept reper
știam așa
cum e prea bine să știi
că nu întotdeauna
durerea cuibărită în miezul aripilor
a învins ispita zborului
dacă e așa
ei bine
dacă e așa
îmi spuneai
atunci degeaba ochii rotunzi
și mari
cât roata zării
picătură
alunecând pe sticla răsturnată a vremii
fiecare om
capăt al unei istorii
ajunsă la capătul răbdării
Poezie:
Comentarii aleatorii