ți-aș parcurge brațele ca și cum aș cânta la harmonium printre ramuri
ai rodi atingeri aproape inumane-ntr-o altă tridimensionare a firii
fir albăstrui jumătate femeie jumătate tămâie
din spațiu aș aduce apă caldă și ți-aș îmbăia picioarele
tandru
nu aș putea să te privesc mereu în ochi
sunt clipe în care dispare orice sfidare, m-ai mângâia
e întâia noapte când un bărbat devine bărbat
iar o femeie devine femeie, să nu te sperii
ar începe cea mai frumoasă construcție de pe pământ
cu fiecare străpungere m-ai îmbrăca în floare, ai aduce păsări
bulbi de cer, aș deveni un univers, din tine ai face un tron
mi te-ai dărui sceptru, tub străveziu prin care să văd lumea
și aș simți ceva lin ca-ntr-o grădină japoneză ar curge din mine
e darul meu pentru tine, femeie, și darul acesta mi l-ai face mult timp
într-o zi aș fi cuib de cocoare și de țibli sălbateci
ai fugi în taină să ții sfat cu ochiul de argint
durerile m-ar răpune în noapte până ai scoate din mine pruncul
și iată cetatea
un cosinus de apă ar crește corpul tău
pregătit ca o suliță să străpungă în gongul lunii ca o boltă de fosfor
te-aș desfăta în adâncuri, m-ai încânta cu flautul tău de argint
tu cel mai frumos eu devenit iarăși tu
m-ai iubi ca și cum ai învinge moartea, lumină de ariadnă prin labirinturi
colții minotaurului sfâșiindu-mi carnea, pielițele fine ar icni
ai intra până la capăt, o clipă nu am respire, apoi nările ar vibra a pânză de corabie
adulmecând marea, mi-ai căuta ochii cu disperarea cu care vrei să citești o carte
despre care ai auzit dar n-ai găsit-o
încuiate-ntr-un cufăr ar ieși albe straie , luna ne-ar umbri coborând pe pământ
te-ar durea să îl scoți căci nu ar fi gata
m-ai păzi cu trupul tău să nu se întâmpe nimic
undeva în înalt s-ar auzi... creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul
ai izbucni în plâns ca o izbăvire, te-aș cuprinde încet
și ți-aș spune ... a iubi e o ejaculare a minții
e o inscripție pe marginea unei schițe cu
venus din spuma mării de Alessandro di Mariano Filipepi

a iubi profund e un sunet supraacut