În seara aceea auzi cîteva bătăi în poartă. Bătea cu nelinişte, cu grabă, de parcă ceva s-ar fi întîmplat. Bătrînul nu se grăbi însă. Şezu cîteva clipe, parcă pentru a fi sigur că nu i se înşeală urechile. Era un sunet ale cărui amintiri se ascunseră de ceva vreme în subconştient, de ani buni nu mai urcase nimeni la căsuţa lui din deal. Şi era cale lungă de mers, mai bine de două ceasuri pînă la prima casă din sat. Ultima dată cînd el a coborît să dea ochii cu oamenii a fost toamna trecută. Acum nici nu s-ar mai încumeta să coboare. Îl cam lăsaseră puterile şi nici prezenţa sătenilor nu i se părea prea agreabilă. Unii chiar rîdeau de el, îl asemuiau unui pustnic, nu înţelegea nimeni opţiunea aceea stupidă de a se cocoţa în vîrful dealului. Ţinea bine minte prima întrebare, cînd în loc de bineţe se trezi întrebat, cu oarece uimire, dacă mai trăieşte. Scutură capul spre stînga şi spre dreapta de două ori, parcă pentru a-şi alunga gîndurile, şi se apropie încet de poartă, mai degrabă curios decît bucuros de prezenţă.
Deschise cu destulă greutate poarta de lemn, ale cărei balamale lăsate sub greutate scîrţîiau ca un scrîşnet de coasă pe piatră. Omul din faţa sa părea destul de tînăr, cu ochii de o limpezime tainică, trecut însă prin greutatea vieţii, faţa aspră şi palmele bătătorite, arse de soare, buzele groase şi crăpate de vînt. Se priviră cîteva clipe neavînd nici unul curajul să rupă tăcerea. Un fior ciudat îl cuprinse pe bătrîn, parcă se vedea pe sine în fiinţa aceea şi un gînd ce nu dorea să iasă în lumina înţelegerii îi dădu tîrcoale.
- Moşule, zise vizitatorul, e seară şi deranjul meu mare, dar sunt nevoit să trec pragul locuinţei tale. Iată-mă frînt de oboseală şi înfometat după multe zile de mers. Bătrînul îi făcu un semn afirmativ şi se dădu la o parte. Îşi dădu seama că aştepta pe cineva, că viaţa sa e o aşteptare. Se opri o clipă să privească din spate străinul, primul străin, ce se îndrepta spre uşa casei sale. Acesta intră şi se aşeză la masă, fără nici o sfială, fără nici cea mai discretă privire iscoditoare, aşa cum se întîmplă cînd intri în casă nouă.
- Şi care e povestea ta, omule, întrebă moşul cu un glas aşezat, parcă pentru a nu sparge o vrajă. Aşteptă răspunsul, iar inima începu să îi bată tot mai tare, cum nu îi mai bătuse de atîţia ani. „Era moartă”, se gîndi şi înghiţi în sec.
- Ne-au furat luna, moşule, de patru zile am pornit pe urmele ei. Am dat din sat în sat, am poposit pe la oameni buni, aşa ca tine, dar nici unul nu mi-a dat vreun indiciu. Nici nu mai ştiu încotro să o iau. Ziceau cei din satul din vale că ar mai fi o casă, departe, tare departe, pe vîrful dealului.
- Asta e ultima casă, omule, vîrful dealului e la o aruncătură de băţ.
- Apoi asta nu e departe, nici două ceasuri nu am făcut. Cu siguranţă mai este o casă, cu siguranţă o voi găsi acolo, sau măcar cineva îmi va da o veste.
Se ridică bătrînul şi aduse o farfurie, o furculiţă şi ceva de-ale gurii.”Mănîncă”, zise cu glas aproape imperceptibil, de parcă însuşi şi-ar fi mîncat minţile. Îl privi pe străin cum duce hrana la gură, cum îmbucă repede, dar fără grabă şi, după cîteva minute, îşi face semnul crucii mulţumind lui Dumnezeu. Acum poţi să intri să te hodineşti aici, îi arătă odaia cu patul gata pregătit de culcare. Străinul intră, închise uşa şi se aşeză în pat. Nu peste multă vreme începu să sforăie.
Se aşeză moşul pe scaun; simţea o vrajă ce puse stăpînire pe încăpere, pe el. Părea că nu e în viaţa reală, ci într-o poveste uitată de mult. Căzu pe gînduri, dar gîndurile nu doreau să ia forme, nu era nici cea mai mică imagine coerentă, nici urmă de ceea ce ştia el a fi înţelepciunea proprie.
Ieşi afară, deja se înnoptase de-a binelea. Poarta rămase deschise şi se îndreptă încet spre aceasta cu gînd să o închidă. Privi cerul. Mii de stele, mai mari decît de obicei şi mai luminate. Atunci observă că lipseşte luna.”Ne-au furat luna, gîndi, au dus-o departe, dincolo de vîrful dealului”. Se mai gîndi că nu e ultima casă, că mai exista una, chiar pe vîrful dealului, poate dincolo de acesta. Ieşi, trase poarta după el ascultînd sunetul acela de coasă şi porni încet să caute luna.