Dimineața, primul lucru pe care îl fac, fuga, deschid radioul. "Send Me An Angel". Zic, bună așa! Sărut-mâna lui tanti Mari de sus și o întreb dacă nu bea cafea cu mine. Zice: ba sigur că da, dar ai și croissant? Zic, nu, dar fug până jos. De obicei mi-e o lene de nu se poate, mai cu seamă la 10 dimineața, dimineața asta însă am simțit eu ceva ieșit din comun și am avut așa un impuls simptomatic pentru categoria mea de vârstă. Tanti Mari, zic, bagă matale mâna pe geam și vezi să nu dea cafeaua în foc. Indiscutabil am nevoie de o femeie, gândesc. De parcă o femeie ar rezolva mare lucru. Nu, dar dacă începe războiul în Irak o să am și eu o preocupare în casă, pisică nu am, cățea am, dar e castrată, în muzică probabil nu o să am chef decât de chestii care m-au oripilat atât de mult în tinerețe încât acum ar fi cazul să schimb ceva. Îmi vine în minte C.C.Catch. E femeia pentru care, dacă mi-ar fi fost soră aș fi săvârșit fără doar și poate un incest mic. Plec. Hakuna matata. De pe scări arunc o privire să mă asigur că tanti Mari își face treaba cum trebuie. E o.k. Dar nu o mai duce mult. Cum vin americanii peste București, prima pe care o doboară e tanti Mari, că seamănă cu un avion irakian de lupta. Un avion bușit în toate părțile, dar irakian. Și tanti Mari asta, are 35 de ani, dar zău dacă pot să-i spun Mari. Caroseria de avion utilitar nu mă lasă. Ca și cum aș întâlni pe stradă o scafandră și i-aș spune: Dumnezeule, ce corp perfect aveți dumneavoastră! Așa a vrut Doamne Doamne, n-am ce zice. Fiecăruia îi dă ceva și îi ia altceva. Cum mi s-a întâmplat mie în adolescență. A venit unul la mine, mi-a adus "Blueberry Hill”, single original de la mama lui și mi-a luat un pix cu ceas, din acelea argintii, adus din irak, pe care dăsusem la schimb un Pontiac TransAm, de la matchbox. Mi s-a dat o adolescență stupidă, în schimb mpcar a venit la ceas de seară și mi-a dat un trup de invidiat. O mână o spală pe cealaltă. Mă rog, ar fi trebuit să mă gândesc mai bine la treaba cu mâinile când am luat croissantul de pe raft dar nu am făcut-o. Când a căzut și am auzit ticăitul am realizat că altruismul meu din dimineața asta nu a fost întâmplător. Doamne Doamne a vrut să fiu erou național, să mor în Irina, dezamorsând o bombă cu ceas pusă de un irakian. Probabil fără turban, și mai mult ca sigur căsătorit cu o româncă pe care o iubisem eu rău de tot în tinerețe. Femeile care mă părăsesc se pare că sunt blestemate să devină nume de magazine universale…

Tanti Mari. Când l-a cunoscut pe nea Vasile nu îl iubea, e și firesc, nu iubești pe nimeni când îl cunoști, iubirea vine mult mai târziu. De regulă nu poți să iubești o persoană până nu te duci la wc-ul persoanei în cauză. WC-ul reprezintă extraordinar de mult omul, nici eu n-am crezut, până când nu mi s-a întâmplat. Am intrat, am făcut, am dat să trag apa și ea mă strigă ”nu trage apa, că e cu schepsis”. A tras apa și în clipa aceea am simțit că nu mai avem cum să nu fim intimi. Ziceam de tanti Mari. Rolul ei era să-i sustragă informații lui nea Vasile cu privire la unii care se presupunea că l-ar fi plătit să-i ducă dincolo. Pretextul: cică ea cu bani și relații vroia să învețe să piloteze un avion. Ridic presupul croissant tic-tac-tic-tac. If god will send his angels... Morții măsii de viață, dacă scap cu o infirmitate n-am nici măcar prietenă pe care să o înduioșez, trebuie să-mi caut una impresionabilă. Nici tanti Mari nu s-ar fi gândit că îi va fi dat să rămână cu nea Vasile, până când nu s-a văzut pe masa de operație, cu șeful chirurgiei peste ea spunându-i cu cele 3 fire rebele de păr din nas: Domnișoară, dacă te descarcerez ai murit. Și de atunci tanti Mari o duce ca în sânul lui…. Nea Vasile nici că a mai plecat, el face totul în casă, ba mai mult, i-a pus lui tanti Mari și un televizor în geam ca să urmărească circul lumii. Pun croissantul lângă tejgheaua cu casa, atașez banii numărați, nu știu ce naiba am, dar nu vreau să moară și vânzătoarea cu mine. E nasoală, roșcată vopsită, tâmpită și bună la pat. Mie nu-mi trebuie din astea. Vreau o femeie de care să mă vait. Oare nu cumva între timp a dat cafeaua în foc și tanti Mari face treișpe-paișpe în dreptul geamului, neajutorată. Nu știu de ce, am senzația că a trecut o eternitate. Hai cucoană, scanează croissantu’ și dă-mi odata drumu’. Ia banii, cântărește croissantul, îl duce la ureche și îmi spune: ”Ați câștigat un ceas Ferrari.”

Problema de-abia acum începe. Dacă se adeverește că m-am născut într-un ceas norocos, eu ce să fac cu el?