îi plăcuse de ea de când o zărise prima dată în cartier, dimineața la opttreizeci, înaltă, blondă, cu părul puțin peste umăr, îmbrăcată cu paltonul alb, trei sferturi și cu cizme elegante, negre, până la genunchi, trebuie că e un fel de secretară sau contabilă pe undeva. pe urmă a întârziat el puțin ca să o vadă unde intră, la bancă, așa cum a zis el de la bun început. când a venit vara a văzut-o mai bine, avea picioarele neobișnuit de subțiri, sânii mici, aproape inexistenți, dar distincția și-o păstrase, de ai fi zis că pe unde trecea ea lăsa în urmă parfumuri de trandafir.

în ziua când se învoi de la serviciu ca să plătească lumina, că era ultima zi, o văzu ieșind de la bancă, fără mașină de serviciu, fără nimic, singură cuc la treijumate, înapoi spre casă, n-ar fi rău dacă ar viola-o o dată, acolo, că dacă ea are să mai vrea și altădată el nu are nimic de obiectat...

o vedea în fiecare zi și deja se putea spune că nici el nu trecea nevăzut, ba mai mult, se poate chiar spune că ajunsese să aibă un fetiș, dacă nu îl vedea, mergea mai încet. într-o zi a și ocolit pe o străduță ca să-i dea lui timp să o prindă din urmă, altfel precis avea să-i meargă rău la serviciu. se comportă ca găina din banc, dar nu-i mai păsa. și el apărea zicându-și măi să fie ăsta da timing și nu mai vroia de mult să o violeze, dacă ar fi putut, ar fi rămas pe viață în umbra ei să o apere - lumea e plină de animale, ca toamna de petale de trandafiri.

când le-a deschis ușa a zis că așa ceva nu se poate decât în filmele americane, unde nu se poate altfel, că sunt puțini actori mari pe afiș, e prea de tot, prietenii lui îl luaseră cu ei la petrecere punându-i gând rău și nici ea nu se gândise vreodată că de el îi vorbiseră tot timpul anului, doi oameni fericiți cu viața lor așa cum e ea, dar singuri. spre ziuă au plecat cu toții, se înțeleseseră de comun acord să îi lase singuri pe porumbeii care nu-și spusesera toată seara decât câteva vorbe, și el avea grijă să aleagă numai piesele ritmate ca să nu fie obligat să danseze cu ea, la sentiment și ea credea că totul se trăgea de la faptul că sânii ei inexistenți nu-i trezeau lui nici un gând animalic, vorba ceea, dacă sân nu e nimic nu e.

îi plăcuse de el de când îl zărise prima oară în cartier, dimineața la opttreizeci, așa că dupa ce strânseseră atât cât să nu mai arate toată casa ca după un măcel, îl violă.