încă o dimineaţă pierdută. notez în jurnalul de bord al comandorului erasmus de voluntari, rezervist şi veşnic înamorat de văduvele combatanţilor fără cauză.
în anul de graţie 2010, după Hristos, stau pe holul administraţiei finaciare, teleportat din corpul unui umanoid - în carcasa unui robot. iau primele probe de pe această planetă îndepărtată cu sute de ani lumină de planeta pământ. la ora nouă fix jandarmul de la poartă aduce micul dejun general, franzeluţa mini şi iaurtul, la fiecare ghişeu pe care tronează un carton cu inscripţia pauză de masă. ora zece trece direct prin mine, ca un manechin la o prezentare de modă.
în cabina sa de bătrân lup de mare, domnul inspector şef îşi abureşte apatic ochelarii, caută în sertar un caiet, îl trage uşor de un colţ, de sub un păianjen care îşi făcea siesta.
mie parcă mi-au cusut inima de fereastră. aştept să plătesc impozitul pe plăcere şi impozitul pe tăcere, pentru anul acesta planetar, înghesuit în umbra din mine.
un câine îmi mestecă oase în urechi.
simt cum mă developez încet, ca un film foto, pe negativul ferestrei. mai am zece oameni în faţa mea.
nu ştiu din ce colţ de univers sunt, dar simt cum în mine se mişcă altcineva. simt un guru cu epoleţi de rezervist. îmi explică prima lecţie de răbdare.
îmi spune că trebuie să mă prefac într-o statuie peste care vor turna în fiecare zi beton