Cresc picioarele-n pantofi de zapadă
Degetele ies afara prin găuri de frig,
Mă zbat să-nfloresc în lemn de zadă
La porțile tăcerii, iubirea o strig.

O vampă pierdută-n interjecții fluide
Îmi desțelenește abisul între margini,
Lovește refuzul cu insinuări și decide
Să stoarcă prezentul bolnav din imagini.

Se frânge durerea, se spintecă destinul
Cu umbre fugare se acoperă locul,
În golul tăcerii primește preaplinul
Așa cum se cerne, o să-mi fie norocul.

Și miza e-n joc pe fluturi se plimbă
Cu noaptea pe întinderi străine de ape,
Între roți luceferi lumina și-o schimbă
Încearcă prin timp tunelul să-și sape.

Drumul aleargă prin gânduri și vise
Prin viață străbat un singur parcurs,
La porțile tăcerii intrarile-s deschise
Mă-ntunec și timpul aproape s-a scurs.