S- a domolit furtuna
în mîngîierea mareei plaja toarce
nimic nu o tulbură
doar o stîncă în larg
învolbură cîteva valuri

trei porți se deschid
printr-o poartă
gîndul alunecă lin
doar atît cît să-l simți
ca pe-un pește de aur
ai vrea să-l oprești
dar trece ușor poarta a doua

de-acolo nu-l mai poți
nici zări, nici simți
amintirea lui
o durere ciudată
te face să vrei să-l oprești
dar trece prin cealaltă poartă

dincolo de poarta a treia
nu mai poți trece
dincolo de poarta a treia
este țara mea, regele a spus
și poarta se-nchide
nu-ți mai rămîne
decît durerea aceea confuză
ca un schelet de meduză

la pîndă durerea
prin apa timpului crevasă
presimțirea toamnei
un pește de aur
alunecă dorul
nimic nu-l oprește
valuri izbind o stîncă
și plaja toarce, toarce