*
tata a înţeles că la orice lansare de carte 'cu ştaif'
se-ntâmplă un pişcot şi o băuturică,
aşa că pleacă ultimul din sală

faptul că fiu'su a scos două carţi
îl face un fel de 'connaisseur'

aşa că discută cu scriitorii
la fel de natural
cum ar pălăvrăgi cu furnaliştii
că doar, nu-i aşa?,
oameni suntem cu toţii,
iar poezia faţă de cuvinte
e ca tabla faţă de cocs,
iar inspiraţia e ca miile de grade
care transformă fierul

aşa că-l văd cum îşi toarnă un pahar de vin
şi povesteşte cu patimă unui tânăr poet:
'să vezi ce poezie
când ne duceam la prima oră spre combinat
şi soarele răsărea printre furnale!'

pe drum îmi spune cu emfază,
tinand cu grija cele doua sticle:
'bune poeme, tată, dar scrie şi tu mai des,
că, uite, guvernul nici că face treabă,
toţi fură de pe unde-apucă;
măcar cultura asta să ne mai scoată din mocirlă'

PS: n-am folosit metafore,
pentru că tata e o metaforă în sine.