Lăsați copii să vină la mine!
E rugă, sau ordin? De fel.
Nebunii au în privirile lor drumul,
Iar saltimbancii-n micimea lor, cer,
Eternul tău zâmbet ca plată.
Aș vrea să vin. Căci drumu-l știu prea bine,
Ori poate-am rătăcit și veacul și cărarea.
Copilul a fugit, s-a dus de lângă mine
Căci nu putea să-și mai ascundă-n sân mirarea.
Scriai în praful uliței și așteptai să-i vezi.
Femeia căuta cu-nfrigurare să-ți rănească ochiul,
Uitându-și vina de-a greși, uitându-se pe sine
Căci tu iertarea ta, i-ai dat-o.
Dar…Acum,
Pribeagă-i prin povești ca să-și găsească locul.