gările sunt abside însăilate pe şine
sălile de aşteptare au chipuri cioplite
refrenul chemării rezonează metalic

scrijelesc pe fereastră o ramură
de care să te agăţi
tentacule invadează compartimentul
împletindu-ţi profilul
vorbele tale căptuşesc uşile glisante
de afară răzbate doar ţipăt de clopot

ghemuită alunec în mine
aţipesc între o haltă şi alta
amintiri fetale pulsează
braţele tale un leagăn
senzaţia de evanescenţă
mai vastă ca depărtarea
îmi topeşte gândul
o cădere în gol
maraton interior
către zilele strivite de roţi

anotimpurile mele se hrănesc doar cu tine
peronul e primăvăratic
furnicar de săruturi
un soare viril îmi încinge pântecul
alerg după trandafirul roşu
mare ca inima ta sfârtecată de traverse înmugurite
pe un scaun ai lăsat o mână ofrandă
să-mi alinte angoasele

macazul pare o cârmă
steaua polară se topeşte-n ceaşcă
aburii cafelei caută dimineaţa
muşc din madlenă
mâna ta are urme de zaţ