aliz -
vine şi noaptea
să ne sălbăticească de tot să ne întindă pielea pe spiţe până se rupe şi simţim delirul
doar privindu-ne
în ochii galbeni injectaţi în timp ce lumea capătă culori tari
viscerale
ca în filmele high definition
în culorile acestea
suntem spioni ne urcăm pe cele mai înalte blocuri şi
urmărim nuduri hologramice care apar uneori pe la ferestre
un act de voyeurism asumat
suntem copii
ne pipăim pe întuneric apoi ardem cu lupele în spatele casei
gândaci de colorado
pentru că
în culorile acestea
am putea fi oricine
am putea trece peste marea de petrol
care stă uneori între noi cu o barcă din hârtie sau una adevărată
pentru că nu ne-ar interesa decât apropierea.
Poezie:
Comentarii
alexandra, am citit textul.
Virgil -
alexandra, am citit textul. mă gîndesc că ți-au fost destul de atacate textele ca să te încerce probabil un iz de descumpănire. eu chiar regret că ți-ai șters textele respective. pentru că orice critică (corectă sau mai puțin), orice conflict, orice luptă, sînt, probabil, singurele surse din care învățăm. iar atunci cînd ștergi, anulezi ceva, e ca și cum îți anulezi sursa din care înveți. în plus, nu cred că nu ai fi putut să răspunzi, să argumentezi, sau cel puțin să încerci. personal cred că cel mai păgubos lucru nu este să pierzi într-un conflict, ci să nu mai exiști în el. anyway, despre textul de mai sus, nu vreau să îl desființez neaparat dar nu se prea remarcă cu nimic. și poate că marea lui problemă este că nu prea are miză. nu are un punct fierbinte, o inflexiune, un lucru care să te facă să întorci brusc capul cînd treci pe lîngă el. înainte de a fi poezie, poezia trebuie să fie poezie. adică în ultimă instanță a scrie poezie nu înseamnă neaparat a crea poezie ci a descoperi poezie.
apoi, trecînd la formă, la tehnică, cred că sună dezavantajos folosirea explicativului (detașat) precum „în timp ce lumea capătă culori tari/ viscerale/ ca în filmele high definition ” sau „un act de voyeurism asumat”. a scrie poezie înseamnă mai ales a sugera, nu a explica.
Virgil
aliz -
am ales să şterg textele nu pentru că nu aş fi putut da o replică la comentarii, ci pentru că refuz să mă implic într-un conflict din care nu am nimic de câştigat. sunt textele mele şi cred că am libertatea să fac ce doresc cu ele. nici măcar nu înţeleg de ce mai insişti pe subiectul ăsta. şi nu m-a încercat nici un sentiment de descumpănire, nu-ţi fă probleme pentru asta :)
în legătură cu textul, e clar că nu rezonăm în nici un fel. îmi pare rău că sunt doar 2 3 autori care comentează pe aici. mi-ar plăcea să fie exprimate mai multe păreri.
de obicei exemplul personal
Virgil -
de obicei exemplul personal funcționează. tu comentezi oare sub textele altora? de fapt alții îți fac ție o favoare pentru că scriu comentarii sub textele tale fără ca tu să fi comentat pînă acum sub niciun alt text decît textele tale. deci, dacă chiar îți pare rău că nu se comentează pe hermeneia, ar trebui să te uiți în oglindă
- câteva idei -
a.a.a. -
Ok, am să încerc să fiu cât mai scurt şi, sper, nu în zadar:
- eu cred că Alexandra este un autor talentat, care scrie cu pasiunea şi energia celor care trăiesc intens şi... grăbit. Are forţa de-a fiinţa metafora (de multe ori, originală şi mulată pe ultimul sens), reuşeşte să transmită, chiar dacă fragmentat, slalomează echilibrat printre emoţiile autentice şi cele contextuale şi calibrează bine tensiunea dintre "ce spui" şi "cum spui". Îi lipsesc (încă) forţa conservării efortului, autocenzura, menţinerea discursului, capacitatea de a îmbina "revelatul" cu travaliul tehnic şi (poate) altruismul lirismului obiectiv (trecerea de la eul subiect la cel obiectiv este aproximativ inexistentă). Şi, ca o întoarcere la lucrurile primare (unii ar spune "rudimentare"), comite destul de des greşeli gramaticale (fapt care, cred, e cauzat de elan/ grabă/ inerţie). Asta în foarte mare sau pe repede-nainte despre plusuri şi minusuri imanente poeziei.
Despre ce/ cine/ cum/ când/ cât comentează şi despre "critica" de pe Hermeneia:
- cum spunea Virgil, conducerea Hermeneia nu face nimănui educaţie. Atâta timp cât se respectă regulamentul, nu există conflict administrativ. Iar atacul dur al textului, ironia/ sarcasmul (chiar şi zeflemeaua) + alte "n" noţiuni vecine, nu sunt interzise tocmai pentru ca site-ul să nu devină un loc/ o comunitate amorfă - o cortină de fier ori un schit de maici. Depinde de noi cum răspundem acestor... să le spunem incipituri polemice. Putem sau nu învăţă din ele. Din experienţa mea, pot spune că ele, după ce frustrarea va fi trecut, pot fi excelente repere de evaluare obiectivă a eventualului progres. Şi să nu uităm că, în fond, unii pot avea mai multe argumente, alţii, mai bune, dar nimeni n-o să aibă niciodată dreptate absolută.
În încheiere:
- literatura virtuală nu înseamnă simbioză, dar înseamnă (şi) interacţiune. Nu ne putem plânge că nu suntem comentaţi ori că există puţini comentatori, dacă nu facem nimic prin care să schimbăm acest lucru. În altă ordine de idei, cred că generalizările de genul "am văzut eu cum se comentează pe aici/ legea junglei/ doar 2,3 comentatori" nu fac bine nimănui. În primul rând, pentru că generalizarea în sine e o eroare cumplită. Apoi, pentru că faci afirmaţiile respective în necunoşţinţă de cauză (având de puţină vreme activitate) . Şi, în final, pentru că nu poţi pomeni de "legea junglei", pentru ca mai apoi să ştergi un text sub care un user şi-a exprimat regulamentar o opinie, chiar dacă respectivul text îti aparţine. Aceasta e o formă de cenzură. Ce s-ar întâmpla dacă am face toţi la fel? Poţi să refuzi să te implici într-un conflict şi fără să apelezi la soluţii extreme. De altfel, pentru motivele de mai sus, ştergerea repetată şi nejustificată a textelor de pe Hermeneia este pedepsibilă.
În rest, să respirăm, să citim, să scriem, să fim sănătoşi!
Virgil, Adrian
aliz -
am spus că "îmi pare rău că aici comentează doar 2 3 autori" în ideea că nu mi se pare ok ca cineva, căruia evident nu îi place stilul în care scriu, să comenteze sub un text sau mai multe texte şi să lipească o etichetă, desfiinţându-l complet. tu, Virgil, cred că ai fi mai corect dacă pe lângă evidenţierea lucrurilor care nu îţi plac, să dai şi un sfat acolo, să laşi loc de o mică încurajare, pentru că nu cred că nu există nimic în textele mele care să nu merite să fie apreciat, doar eu sunt "aia mică de încă învaţă", nu? altfel, nu îmi laşi decât senzaţia că sunt atacată personal, ceea ce nu va creşte valoarea textelor viitoare nici a celui de faţă, pentru că deja s-a trecut de critica strict pe text. iar în legătură cu faptul că nu comentez sub alte texte, îmi pare rău că nu am făcut-o până acum, dar voi încerca să fac asta pe viitor.
Adrian, apreciez oprirea ta, nu a fost în zadar. Dimpotrivă, mulţumesc pentru aprecieri dar şi pentru că ai scos în evidenţă ceea ce îmi lipseşte.
Alexa,
Ottilia Ardeleanu -
mi-a plăcut ideea lui "în culorile astea" în care se pot petrece lucruri speciale, de efect.
însă, aş vrea să spun că în strofa a doua foloseşti prea mult verbul a fi. sunt convinsă că vei găsi o modalitate de retuşare în acest sens.