Aş vrea să trec
toate dimineţile singur
să nu semăn cu tine;
să găsesc un loc
unde văzduhul
nu are colivii,
iar singurătatea
e doar un capăt mic
de noapte.

Să-mi aşez tabăra
într-o poiană
a poeziei,
nici bărbat nici femeie,
între sminteală şi-alint.

Să-mi învăţ iernile
când vor ieşi din cuiburi
şi să le-mblânzesc
cu priveghere de prunc,
dar
să-ţi înfiez pleoapele
care mă stârnesc
în fiecare zi.