De câte ori seacă pârâul
tu aduni cele mai frumoase pietre
și le strângi într-o pungă murdară.

Înaintea fluturilor
adormi.
Sub pernă ele se macină,
se macină atât de fin
ca lumina căzută spre adâncuri.

Dimineața îmi arăți degetele.
N-a mai rămas nimic,
niște firimituri de întuneric
pentru mai târziu.
Pentru mai târziu...