În pivniți cabernetul abia și-a pus dantura
Prin cârciumi se opresc trăsuri de nunți abstracte
Mulatre ploi, emfatic, își cern dezinvoltura
Când sus în nori mai plâng melancolii intacte.

Noiembrie-i. Se naște un simțământ de vină
Căci soarele, la nord, glumind s-a spânzurat!
Mai tristă este ziua, mai ștearsă de lumină
Și eu mai simt prin vene un must ostracizat.

Mistreții goi, pe dealuri, sunt iarăși cerșetori
Rânind împunși de foame căpițele de ceață.
Îți vine-așa, un gând, să nu mai vrei să mori
Prădat până la os de ploaia asta hoață.

Mirosul de gutui s-a exilat pe lună
Aici e-un vid erotic și-un geamăt interzis;
Arcașii dezolării deretică-mpreună
Și mormăie amiaza o rugă, indecis.

În alb și negru film irump murdare fumuri
Pesemne mânzul ăsta e călărit pe dos
Și parcă-adulmecând ies nopțile la drumuri
Mușcând din pulpa zilei o halcă, dureros.

Trăiești lipsit de frunze acest mărunt spectacol,
Te-ai dezbrăca, ostatec, la flacără de gaz,
Slugarnic te supui zvârlitului oracol
Ce toamna asta gri ți-l pune pe grumaz.

Când sus, în nori, mai plâng melancolii intacte
Turbate ploi își varsă sălbatec nemăsura.
Se mai opresc prin cârciumi trăsuri de nunți abstracte
Și-n pivniți cabernetul abia și-a pus dantura.