la trei dimineața soneria sună isteric
sar din pat ca un pește din apă
de la pat la ușă nu sînt mai mult de o mie de pași
rory mi-o ia înainte lătrând
când deschid ușa vara toamna iarna primăvara
și două puzderii de stele dau buzna în casă
sub pretextul că prea multă gălăgie îmi iese
din cutia toracică

mă jur pe ce am mai drag
că în casa mea doar niște cărți prăfuite
sforăie agresiv dar
lupta-i pierdută

anotimpurile mă-mping în cămară
se urcă pe masa de călcat rufe
încep un cadril apoi se-apucă să
înfulece fierul în timp ce stelele

stelele
se fac stăpâne pe becuri
din filamente
râzând la
păianjeni