După ce noaptea se lasă peste oraș
ca păturica pe burtica unui bebe
mister k iese din mister k
îl scuipă “ptu, caca!”
și, cu lăbuțele de scafandru, o ia spre oliță

cât stă pe tron cu gura căscată
și aruncă în cer puricii cu potcoavă
nu știm ( povestitorul însuși nu știe
sau e magar)
în fine
ceea ce știm sigur, scris negru pe alb, iată:
e musai ca cititorul să-i ridice
pantalonașii cu buline
va primi un pupic
și, dacă are noroc, o linguriță de aur în cap

apoi, mister K, ronțăind baloane, trece prin zid
cu rolele în picioare
salută întâi pietricelele, gropile și frunzele moarte,
toate se-nclină cu glasul subțire:
„oh, sire!”
Iar prințul, cu mâinile la spate, își ridică pălărioara
c-o muschetă de fosfor, de sub jachetă

iar câinii, în două picioare, pe trotinetă
își oferă din coadă colacii cu mac.
un șoricel dă din lăbuțe, la o flașnetă,
cu pisica băgată-n poșetă.
numai polițiștii, conștiincioși
dorm în hamac, ca niște feți-frumoși
în deștu` de la picioare c-o margaretă.

așa că putem lega c-o sfoară de-argint
mașinile din parcare
iar trenului din gară, din ciucalată,
să-i dăm un bobârnac
și după mister K s-o luăm pe-acolo
spre răsărit
oprind, firește, la semafoare

în ziuă, mister K va intra din nou în el însuși
și, bătrân și mâhnit, va pleca la serviciu