în fiecare seară sting lumina,
trag jaluzelele, mă aşez confortabil în fotoliu
şi încep să sparg toate minutele zilei ce-a trecut
scuipând cojile pe unde apuc.
uneori luna intră neinvitată
şi începe să-mi povestească ce a mai văzut
ce mai este nou şi ce-şi mai aminteşte de mine
nimic interesant.
de fiecare dată o ascult cu mintea dusă
ea cu ale ei, eu cu ale mele
şi niciodată filmele noastre nu se aseamănă.
îi spun noapte bună,
şi mă bag în pat.
(câteodată uit să mă mai spăl pe dinţi şi mă trezesc cu câte o amintire amăruie lipită-n cerul gurii)
ceasul sună de fiecare dată altfel
lângă mine în pat se pisiceşte o zi
mereu alta
trăgându-şi sufletul dintre perne...
mă privesc:
zece degete, nimic nou
câteva minute rătăcite prin cutele aşternutului
un vis ciudat licărind în pahar lângă ceasul deşteptător
papucii cu care intru în fiecare dimineaţă
şi goana nebună: duş, mic dejun, maşină, lift, birou
opt ore incredibil de grele
ca un meniu Big Mac.
de fiecare dată, în drum spre casă
mă întreb ce mai face soţia
ce mai fac copii
dar noaptea este la fel,
de fiecare dată sting lumina
trag jaluzele, mă aşez confortabil în fotoliu
şi sparg minutele în dinţi
ronţăind miezul dulce
cu gust uleios
de trecut...