Evadez din mândrul cer
Şi mă avânt către pământ,
Unde, măcinat de cancer,
Am venit cu-n singur gând:

Vreau din nou ca poezia
Fi-v-a ea cum fuse-odată
Şi alungând din noi trufia,
S-o iubim ca niciodată.

Când din Luna ce străluce
Va cădea din nou tezaur,
Iar din lacul care luce
Va ieşi iar un balaur;

Când Luceferii în noapte
Vor căta iar pe pământ
Pe fecioarele ce-n şoapte
Le va cere un cuvânt;

Când din codrii de aramă
Vor ieşi Călini o mie
Şi poveşti cu vreo Ileană
Sclavă la vreo herghelie;

Doar atunce ţara-ntreagă
Va fi iar în armonie,
Iar poeţii-or să culeagă
Din iubire, poezie.

Teiul va-nflori din nou
În livada cea măreaţă,
Şi în deal, sus, la Copou
Iar ne-o bate vântu-n faţă.

Iară muza o să-nvie
Şi o să ne dea iar cuvânt
Pentru-a scrie poezie.
Coarda lirei tremurând

La fie-ce-atingere curată
A vre-unui bard înaripat
Ce coborând din ceruri, cată,
Să fie din nou ascultat.