Nu departe de ochii mei
am sculptat dintr-o piatră
o inimă
de atunci mâinile
îi aud chemările.

nu departe de sufletul meu
am rostuit un cuib de rândunici
de atunci orice vis
e un poem
scris cu fiecare început de primăvară.

nu departe de umbra trupului meu
am sădit o livadă de vişini
de atunci fiecare floare răsărită din muguri
se coace-n respiraţia mea
ca o pâine rotundă
rumenită pe piatra inimii.