Din emisfera verde veneau pe apă chipuri,
crestau în pietre aur topit, cotropitor.

Pe cât de frumos ochii tai au spălat în nisipuri
prea devreme ce m-a scurs geana lor.

Orbisem.
În incizii creșteau munții de sare.

Retrase înspre iriși, magnetice tablouri,
întoarse-n picătura căzută pe hublouri,
mă închideau în ceața exploziei solare.

Trecuse.
Ape limpezi săpau în fiecare.

Canonice clepsidre, sorbind flămând ecouri,
hrăneau cu sfârcul umed nisipul din carouri,
lăsând secate lumii dorita nemișcare.

Uitaseși.
Eram valuri, corăbii oarecare.

Grei pescăruși de-albastru ne secerau din maluri,
cu țipătul ars verii-n potire de Graaluri
ne însoțeau plecarea pe dunele spre mare.

Visam.
Trecute, calde anotimpuri.
Prea dușii noștri ani, pierdute chipuri,
umbre piereau, de verde-amăgitor.

Pe cât de frumos pașii tăi mai cântau prin nisipuri
pe atât de târziu am ajuns
urma lor.