dacă aș lipi ca într-un colaj
sus frunze // bărbatul meu află că există//
jos iarbă // am lăsat fluturii să plece fără să le spun ce m-a învățat cel mai iubit dintre pământeni//
am avea o cărare verde
căreia i-aș decupa marginile în formă de inimă
conturul l-am păstra noi să-l umplem la mijlocul anilor bisecți
interiorul l-aș multiplica
câte unul pentru fiecare fluture
dimineața aleea din fața casei ar fi plină de inimi
unele mai roșii altele mai șterse
unele ar bătea spre galben
cele albastre mi s-ar așeza în fereastră

povestea asta e un soi de fericire pe care-o țin doar pentru mine
când viața devine o sumă de convenții frumoase