Am îmbătrânit destul.
De astăzi fără oglindă și cuier în hol,
fără drepturi universale pentru obiecte pisăloage
care te întreabă mereu unde pleci
de parcă n-ar știi.
Vreau să îmi descalț tăcută sandalele albastre,
să nu mă urâțesc întrebându-te iar
iubitule,
cine
suntem?

Am devenit tocurile subțiri pe care timpul
se înalță deasupra lumii.
Am îmbătrânit degeaba.
Ce să mai faci cu un timp înalt, înalt
pe care ți-ai dori cu toată gura să-l săruți,
dar nu poți.

De astăzi fără lifturi caserole ojă colorată,
fără moda celor fără de ființă.
Lipește-ți urechea de urechea mea
am început să uit că sunt om sau poate
n-am știut asta niciodată.

De astăzi le vom întreba pe toate
cât și cum trăiesc
înainte să ne trezim cu ele în casă în soare în vers.
Dintotdeauna mai deștept și mai frumos decât Adam,
tu le vei numi din nou pe acelea care
una spun și alta fac.
De astăzi lumea o să fie bună foarte.