Greu
mi se dezlipesc
pleoapele de somn,
îmi sună ceasul tău fără sunet,
tresar din culcușul meu,
din cuibul meu.
Abia aștept să te văd,
să te simt,
să-mi fixez privirea către chipul tău,
trupul tău,
către ce se vede
și ce nu se poate vedea,
către umbra ta.
În somn mi-ai fost un înveliș,
o membrană,
oul cald în care am adormit
sub atingerile palmelor tale
cântându-mi-n șoaptă.
În visele mele ai fost
albul zăpezii ce s-a așternut
pe albia sufletului meu,
lanuri de grâu nemuritoare-i pieptul tău.
Lacrima ta-i uterul ploii
și al adierii vântului,
tu ești universul,
tu ești umbra mea.