când pământul începe
să asculte iarba
în curtea mea
se iţeşte câte un tub gros
cu pereţi elastici
care tot creşte
din el însuşi

prin emergenţa transparentă
pe care pulsează un cadran
se văd spaime
care întorc capetele peste umăr
aşteptări
care-şi freacă palmele
temeri
ce se ascund în cute de batiste
peste gurile supravegheate
de ochii ovali sau de guri de tunel

din maţul albăstriu
gonind mulţimile bulucite
se aude galopul inorogului

cadranul se scurge
din calea cornului strălucitor

membrana explodează
suflul de iarbă fermentată
aruncă în lume
ca de fiecare dată
fluturii care mă târăsc
la viaţă.